Porumb copt și unt aromatizat cu ierburi și ardei iute

Grilled corn and butter

Grilled corn & butter

Îmi aduc aminte cu drag de porumbul fript în jar pe care-l adoram în copilărie. Acum că mă gândesc la el, parcă îi simt aroma incomfundabilă și mirosul acela familiar, dulceag și cald. Țin minte că îl luam fierbinte din jar, atât de fierbinte încât abia îl țineam în palme și mă înfruptam din el de parcă nu mai mâncasem porumb niciodată și acela avea să fie și ultimul. Dar am mai mâncat de-atunci sute de știuleți, poate chiar mii și i-am savurat de fiecare dată cu același entuziasm, pe fiecare-n parte.
De data aceasta n-am fript porumbul în jar, ci l-am copt pe grătar până l-am rumenit frumos și i-am amplificat aroma. Cât era încă fierbinte, l-am îmbrăcat într-un strat generos de unt amestecat cu ardei iute și ierburi aromatice. Despre ierburi n-am multe de povestit, decât că le-am cules din grădina mea. Mi-ar plăcea să pot descrie în cuvinte cât de faină e combinația, dar mă tem că mi-e imposibil! Continuă să citești Porumb copt și unt aromatizat cu ierburi și ardei iute

Pâté de mazăre și ricotta cu ceapă caramelizată

Pea appetizersFocacciaBlanched peas
Pâté-ul de mazăre preparat din mazăre congelată e un aperitiv foarte gustos.   Atunci când e preparat din mazăre proaspătă, pâté-ul devine pur și simplu demențial. Mazărea blanșată, mixată împreună cu ricotta, parmezan, ceapă verde și mentă se transformă într-o cremă densă, aromată, cu gust de primăvară și de un verde aproape ireal. Aproape.

Nemaiavând pâine în casă, m-am gândit că ar fi o idee strălucită să pregătesc o focaccia (preparată fix după rețeta aceasta), pentru că ș-așa nu mai făcusem de mult pâine (de 3 zile, ca să fiu mai precisă). Așa că până a dospit focaccia, am preparat rapid pâté-ul de mazăre și ricotta. Cum aveam ceva timp la dispoziție, m-am decis să caramelizez și vreo 2 cepe uitate de câteva săptămâni bune în cămară. Le-am caramelizat încet, la foc mic, fără zahăr, până au căpătat o culoare brună și un gust extrem de bogat și dulce. Am asamblat preparatele enumerate anterior și am obținut un aperitiv drăgălaș și extrem de gustos. Continuă să citești Pâté de mazăre și ricotta cu ceapă caramelizată

Salată de ton cu avocado (Paleo)

Tuna boatTuna saladAvocado, apple tuna salad
Îmi place tare mult salata de ton cu ceapă și maioneză. Mi-a plăcut combinația asta dintotdeuna și niciodată n-am încercat să o perfecționez pentru simplul fapt că o consideram deja perfectă. Problema a apărut în ziua în care n-am avut niciun ou în casă și-mi era imposibil să trântesc o maioneză. Căutând un înlocuitor pentru maioneză, am dat peste un avocado amețit care-și făcea veacul prin cămară și mi-am zis să-i dau și lui o șansă. N-am regretat. Ba mai mult, din ziua aceea salata mea de ton conține întotdeuna avocado și nu maioneză.   Continuă să citești Salată de ton cu avocado (Paleo)

Tortilla de patatas (omletă spaniolă cu cartofi)

Tortilla de patatas - sliceOmletteTortilla slice
Tortilla de patatas e o omletă spaniolă, veche de când lumea și gustoasă foarte. Rețeta tradițională presupune doar 2 ingrediente: ouă și cartofi, aceștia din urmă fiind prăjiți în ulei înainte de a fi adăugați în omletă. Plecând de la ingredientele de bază, poți să adaugi aproape orice îți trece prin cap sau orice ai prin cămară/frigider, de la legume proaspete sau congelate și plante aromatice, la mezeluri sau lactate.

Prepar tortilla cel puțin o dată pe săptămână și o servesc la cină, alături de o salată. Să nu-ți mai spun că în cazul în care mai rămâne ceva (rar se întâmplă), e absolut divină a doua zi, la micul dejun. În dimineața aceasta, lovindu-mă iremediabil pofta de tortilla, m-am gândit să mă abat puțintel de la rețeta clasică și am preparat o variantă vegetariană, din cartofi dulci. M-am gândit să nu prăjesc în prealabil cartofii, ci să-i fierb. Într-adevăr, prăjitul cartofilor îi conferă omletei un gust aparte, dar eu am compensat acest  “inconvenient” adăugând ceapă verde, șalotă, cimbru, măsline Kalamata și ardei capia. A rezultat o tortilla consistentă, aromată și foarte colorată. Continuă să citești Tortilla de patatas (omletă spaniolă cu cartofi)

Frigărui din măsline crocante, roșii cherry și rulouri de zucchini

SkewerOliveCrispy oliveslimonadeMint limonade
Dacă n-ai încercat până acum măslinele umplute cu cremă de brânză, e musai să o faci. Se prepară în doi timpi și trei mișcări și sunt spectaculoase în simplitatea lor. Eu le-am umplut cu cremă de brânză, chives și susan negru și le-am înșirat pe bețe de bambus, alături de legume proaspete. Preparatul acesta poate fi servit fie ca și aperitiv, fie ca și gustare la o ieșire la iarbă verde (sau poți să-ți potolești foamea la 12 noaptea, înfulecând ca lupul în fața frigiderului, cum a fost cazul meu). Continuă să citești Frigărui din măsline crocante, roșii cherry și rulouri de zucchini

Galette cu leurdă, ciuperci și gorgonzola

Galette - slicingGalette - platingGalette este o tartă dulce sau sărată, originară din Franța. Crusta tartei, fragedă și îmbietoare, se prepară din făină și unt (pâte brisée) și se umple cam cu orice, de la preparate din carne și brânzeturi, până la fructe proaspete sau conservate și dulcețuri. Marginile crustei se întorc, neglijent, peste compoziție, dându-i tartei un aer atât de rustic, rupt parcă din bucătăria bunicii. Continuă să citești Galette cu leurdă, ciuperci și gorgonzola

Crochete de somon cu sos de hrean și salsa de mango

salmon croquettes & mango salsaSalmon croquette - plating
Crochetele acestea de somon sunt pur și simplu divine. Sunt niște minunății aromate, cremoase în interior și crocante la exterior, ușor de făcut și surprinzător de consistente. Sunt delicioase și simple, acompaniate eventual de o felie de pâine de casă, dar eu le-am servit cu un sos simplu, de iaurt grecesc și hrean și cu salsa de mango. Continuă să citești Crochete de somon cu sos de hrean și salsa de mango

Ciuperci umplute cu cremă de spanac, servite cu sos béchamel

Stuffed mushroom & bechamel sauce Stuffen mushroomsMilk for Bechamel Sauce
Ciuperci umplute servite cu sos béchamel – un aperitiv delicat și totuși consistent. Acest aperitiv cald se prepară extrem de rapid și poate fi adaptat cu ușurință dietei vegetariene (dacă se renunță la feliile de bacon).

Ciupercile le-am umplut cu ou de prepeliță  fiert și cremă de spanac asezonată cu usturoi și cimbru proaspăt. Pentru crema de spanac am folosit spanac congelat, trei feluri de brânzeturi (telemea, cremă de brânză și parmezan) și piciorușele ciupercilor, tocate și sotate. Continuă să citești Ciuperci umplute cu cremă de spanac, servite cu sos béchamel

Ficăţei înveliţi în bacon / curmale învelite în bacon cu sos de iaurt grecesc și sfeclă

ApetizersGoat cheese stuffed dates wraped in bacon
Nu cred că există vreo persoană căreia să nu-i placă baconul. În cazul meu, cu cât mai mult (și mai crocant), cu atât mai bine. Sunt conștientă că nu e cea mai sănătoasă opțiune, motiv pentru care îl consum cu moderație. Îmi place să mă bucur de aroma lui incomfundabilă mai ales în sezonul rece, așa că îl includ mereu în meniul de Crăciun/An Nou.

Astăzi vin cu două propuneri: ficăței de pui înveliți în bacon și curmale învelite în bacon. Ambele combinații mi se par perfecte, fiecare în felul ei. Prima combinație e foarte aromată și consistentă iar a doua e… cel puțin surprinzătoare. Am ales să servesc rulourile cu un sos răcoritor de iaurt grecesc și usturoi copt. Continuă să citești Ficăţei înveliţi în bacon / curmale învelite în bacon cu sos de iaurt grecesc și sfeclă

Ouă umplute cu cremă de brânză, servite cu sos remoulade

Fucsia Eggs
În familia mea, numitorul comun al meselor de Crăciun erau ouăle umplute. Se mai sărea peste sarmale, se mai sărea peste piftie, dar niciodată peste ouă umplute. Și să nu vă imaginați că bunica mea făcea câte 5 – 10 ouă. Pregătea mult mai multe. Pregătea atât de multe încât vreo trei zile trăiam doar cu ouă umplute. Bine, ouă umplute și cozonac.  Ouăle erau umplute cu un amestec savuros de cotlet de porc cu unt și așezate cu grijă peste un sos de smântână și maioneză. Erau atât de bune!

Plecând de la rețeta bunicii mele, am ajuns la o varianta vegetariană ceva mai sănătoasă. Ouăle fierte (și decojite) le-am colorat cu suc de sfeclă roșie, le-am umplut cu o cremă de brânză aromată și le-am servit alături de un sos remoulade ușor acid. Continuă să citești Ouă umplute cu cremă de brânză, servite cu sos remoulade