Pâine marocană cu griș – Khobz dyal Smida (vegan / de post)

Ador să prepar pâine, mă fascinează chimia din spatelele ei și nimic nu mă destinde mai mult ca frâmântatul aluatului în podul palmei. Dar latura mea aventuroasă nu-mi permite să mă repet, așa că nu trece luna să nu testez rețete noi. De unele mă depart fără regrete, în timp ce altele-mi pătrund adânc în suflet. Să se fi tot scurs vreo 3 ani de când am făcut cunoștință cu pâinea marocană cu griș și de atunci o prepar cel puțin o dată pe lună. E una dintre cele mai rapide pâini încercate de mine vreodată, iar gustul ei e absolut minunat. Are o coajă subțire și un miez aerat și elastic. Toate rețetele de pâine-mi sunt dragi tare, dar pâinea marocană cu griș ocupă un loc special în inima mea.

Ingrediente:

⦁ 180ml apă ” ca de pâine” (38 – 40°C)
⦁ 1 linguriță zahăr
⦁ 1 linguriță drojdie
⦁ 200g griș
⦁ 170g făină albă tip 650
⦁ 1 lingură ulei de măsline (15ml)
⦁ 1 linguriță de sare


Mod de preparare:

1. Activarea drojdiei. Într-un bol am amestecat apa, drojdia și zahărul și am lăsat bolul deoparte pentru vreo 10 minute. După cele 10 minute, drojdia se activase și amestecul era spumos la suprafață.

2. Formarea aluatului. Într-un bol încăpător am cernut făina împreună cu grișul. Am făcut o adâncitură în mijlocul ei și am turnat amestecul de drojdie și uleiul de măsline. Am amestecat cu o lingură  până când aluatul s-a legat. Ultimul ingredient pe care îl adaug unui aluat este sarea. Daca e adaugată la început, aceasta interferă cu drojdia iar aluatul nu va crește la fel de bine. După ce am adăugat sarea am format o minge de aluat.

3. Frământare. Am mutat aluatul pe suprafața de lucru înfăinată și l-am frământat timp de 5 minute, pudrându-l cu făină atunci când era prea lipicios. După cele 5 minute de frâmântare, aluatul devenise suplu și elastic.

4. Odihnire. Am așezat mingea de aluat pe suprafața de lucru pudrată cu griș, am acoperit-o cu un prosop și am lăsat-o la odihnit pentru 10 minute.

5. Modelare & crestare. După ce s-au scurs cele 10 minute m-am folosit de un sucitor pentru întinde aluatul sub forma unui disc cu grosimea de 1cm. Am așezat discul de aluat pe o tavă tapetată cu hârtie pergamentată, l-am crestat la suprafață cu o lamă și am acoperit tava cu același prosop. Am lăsat pâinea la dospit pentru 45 – 60 de minute. În ultimele 20 de minute am încălzit cuptorul la 400°F/204°C (treapta 6).

6. Coacere. După ce pâine și-a dublat înălțimea am introdus tava în cuptorul preîncălzit și am copt-o timp de 25 de minute.

7. Servire. Am așezat pâine pe un grătar de sârmă și am lăsat-o să se răcească pentru o oră înainte de a o felia.

Sursa de inspirație: www.landsandflavors.com

Roșii umplute cu spanac și quinoa (vegan / de post)

Mă bucur nespus că am descoperit această rețetă de roșii umplute cu quinoa și spanac, căci tare gustoase mai sunt. Am cules niște roșioare din propria-mi grădină de verdețuri, le-am eliminat interiorul, le-am umplut cu un amestec de quinoa, spanac și pesto de busuioc și le-am copt atât cât să se înmoaie. M-am ales cu un preparat pe cât de elegant, pe atât de savuros. Trebuie să menționez că umplutura de quinoa e atât de gustoasă încât aș savura-o ca atare, dar în asocierea cu aciditarea roșiilor, ea devine pur și simplu un deliciu. Un deliciu perfect pe perioada postului!

Ingrediente (pentru 4 porții):

⦁ 8 roșii de dimensiune medie
⦁ 60g quinoa uscată
⦁ 250ml supă de legume (160ml pentru quinoa + 90ml pentru coacere)
⦁ 1 lingură ulei de măsline
⦁ 1 ceapă roșie de dimensiune medie (75g)
⦁ 150g spanac proaspăt
⦁ 4 linguri sos pesto vegan (de post) – rețeta o găsiți aici

 

Mod de preparare:

1. Quinoa. Am așezat quinoa într-o sită și am spălat-o sub jet de apă timp de un minut, după care am scurs-o. Am așezat-o într-o oală de sosuri, am adăugat 160ml de apă (practic, vorbim de 1 parte quinoa și 2 părți de lichid) și un sfert de linguriță de sare și am pus-o la fiert la foc mare, neacoperită. Când apa a început să fiarbă, am acoperit oala cu un capac și am redus focul la minimum. Am lăsat să fiarbă timp de 20 minute, după care am stins focul și am mai lăsat oala acoperită pe aragaz (cu focul stins) încă 5 minute. După cele 5 minute am afânat quinoa cu ajutorul unei furculițe.

2. Spanac. În timp ce quinoa fierbea, m-am apucat de spanac. Am decojit ceapa și am tocat-o fin. Într-o tigaie antiaderentă am încins o lingură de ulei la foc mediu. Am adăugat ceapa am sotat-o vreo 5 minute, până când ceapa a devenit translucidă. În timp ce ceapa se călea, am splălat spanacul și l-am tocat mărunt. L-am adăugat peste ceapă, am acoperit tigaia cu un capac și l-am gătit la foc mic pentru vreo 5 minute.

3. Roșii. Am luat o roșie și i-am tăiat un căpăcel de vreo milimetri de la bază pentru a-i oferi stabilitate. I-am tăiat capacul (partea de la vârf) și l-am lăsat deoparte. Cu o linguriță i-am scobit interiorul. Am procedat la fel și cu restul roșiilor.

4. Umplerea roșiilor. Am așezat quinoa afânată peste spanacul sotat. Am adăugat pesto, am amestecat și am aseozant cu sare și piper. Am asezonat roșiile cu sare și piper, după care le-am umplut cu câte o lingură de amestec. Am așezat fiecare roșie în tavă și le-am acoperit cu capacele lor.

5. Coacerea roșiilor. În tavă am adăugat vreo 6 linguri de supă și am introdus tava în cuptorul preîncălzit la 200C / 400F (treapta 6). Le-am copt timp de 20 de minute (până când s-au înmuiat).

6. Servire & resturi alimentare. Le-am servit calde, alături de o felie de pâine de casă unsă cu pesto alla genovese.  În cazul în care rămân resturi de salată, aceasta se păstrează foarte bine până la 2 zile în frigider, acoperită cu folie de prospețime.

Notă: 

1.  Eu am folosit quinoa tricoloră. Se poate folosi și quinoa clasică.
2.  Quinoa se poate înlocui cu orez fiert. La fel de bine se pot folosi farro sau cous cous.
3.  Se poate utiliza și spanac congelat. Acesta se decongelează și se stoarce în tifon până când se elimină toată apa.
4.  Sursa de inspirație: www.stacyhomemaker.com

Pesto alla Genovese (vegan / de post)

Unul dintre cele mai cunoscute sosuri italiene este pesto alla genovese, un sos
obținut prin mixarea a cinci ingrediente: frunze de busuioc, ulei de măsline, usturoi, muguri de pin și brânză (un amestec de Parmigiano Reggiano și Pecorino Romano). Metoda tradițională de a face pesto presupune strivirea ingredientelor mai sus menționate într-un mojar, denumirea sosului provenind de la verbul pestare (= a bate). Pesto-ul genovez are un gust grozav, nu-i deloc un sos timid ori delicat, având o mulțime de arome puternice care merg minunat împreună.

Deși similare ca gust și consistență, Pesto alla genovese și Pesto genovese sunt două preparate diferite. Denumirea de Pesto genovese o are doar preparatul autentic, cel care conține busuioc, ulei de măsline, muguri de pin, usturoi și brânză. Pentru a i se atribui acest nume, este imperios necesar ca sursa ingredientelor să fie din regiunea Genovei (DOP – denominazione di origine protetta). În schimb denumirea de Pesto alla genovese se referă la un sos preparat în stil genovez, un sos similar celui autentic. Pesto alla genovese poate conține substituente ale ingredientelor mai sus enumerate. Deși respectă rețeta autentică în mare măsură, rețeta de sos de busuioc propusă de mine înlocuiește brânza rasă cu drojdie nutritivă. În felul acesta rețeta devine numai bună în perioada postului.

În mod tradițional, pesto-ul alla genoveze se servește alături de trofie, niște paste lunguiețe (aici le-am servit alături de un pesto de sfeclă și semințe de dovleac), dar nedispunând de pastele cu pricina, m-am văzut nevoită să mă consolez cu o porție generoasă penne integrale. Chiar dacă acest sos se poate prepara cu ajutorul unui robot de bucătărie, eu prefer varianta tradițională. Găsesc pesto-ul preparat într-un mojar mai gustos, aromele se îmbină armonios iar textururile ingredientelor sunt mai omogene. Iar adevăratul motiv e că nu mă chinui ca orbetele să scot sosul dintre lamele robotului de bucătărie. Pe lângă paste, îmi place să servesc acest minunat sos alături de risotto, bruschette, sau ca dressing pentru salate. O minune!

Ingrediente:

⦁ 3 linguri ulei de măsline (75ml)
⦁ 25g frunze de busuioc
⦁ 1 cățel de usturoi
⦁ 1 lingură muguri de pin (10g)
⦁ 1 lingură drojdie inactivă (10g)
⦁ 1/4 lingurițe sare

 

Mod de preparare:

 

  • Spălarea busuiocului. Am spălat frunzele de busuioc și le-am uscat cu ajutorul unor prosoape de hârtie.
  • Usturoi. Am decojit cățelul de usturoi. L-am așezat în mojar, am adăugat sarea și l-am sfărâmat cu ajutorul pistilului prin mișcări de apăsare până când l-am transformat într-o pastă.
  • Busuioc. Am adăugat 1/4 din cantitatea de busuioc. Prin mișcări de apăsare atât sus jos, cât și stânga dreapta, am zdorbit frunzele. Am adăugat încă o pătrime din frunze, continuând procesul de zdrobire.
  • Ulei de măsline. Am adăugat uleiul de măsline în fir subțire, având grijă să învârt pistilul în mojar.
  • Mugurii de pin. Am adăugat mugurii de pin și i-am sfărâmat și pe ei.
  • Drojdia inactivă. Am adăugat drojdia inactivă și am continuat să amestec cu pistilul până am incorporat-o în sos.
  • Servire & resturi alimentare. Am servit sosul alături de niște penne integrale. Resturile se depozitează într-un borcan închis ermetic și se refrigerează.

Notă

1. Busuiocul se poate înlocui cu frunze de pătrunjel, coriandru, rucola, spanac sau cepșoară. Varza kale sau sparanghelul blanșate ar putea fi două alternative la fel de bune.
2. Deși rețeta autentică include muguri de pin, aceștia pot fi costisitori. Alternative mai economice ar fi: nucile, migdalele, alunele de pădure, arahidele, semințele de dovleac, semințele de floarea soarelui sau susanul. De asemenea se pot utiliza și nucile pecan, fisticul sau nucile de macadamia.
3. Surse de inspirație:
ricette.giallozafferano.it 

www.vegolosi.it

www.ilfattoalimentare.it

 

Flori de dovlecel în aluat (vegan / de post)

Cu un exterior deosebit de crocant și un interior cremos și dulceag, florile de
dovlecel pane sunt un aperitiv italian de zile mari. Un preparat necostisitor, savuros și simplu, dar elegant în simplitatea lui. Să se tot facă vreo 5 ani de când am făcut cunoștință cu minunatele flori de dovleac pane și trebuie să mărturisesc că a fost dragoste la prima degustare. De atunci, cât e sezonul dovleacului de lung, pregătesc flori de dovleac pane cel puțin o dată pe lună, dacă nu și mai des. De fiecare dată când stau în grădină și admir tufa de dovlecel, crește inima în mine de bucurie că reușesc să creez un preparat senzațional dintr-un ingredient pe care altminteri l-aș fi aruncat.

Am încercat mai multe variante de aluat, de la cel cu praf de copt până la cel cu bere. Fără urmă de îndoială, varianta câștigătoare s-a dovedit a fi aluatul preparat din făină, apă și drojdie. Aceste ingrediente dau naștere unui aluat incredibil de crocant și gustos, care contastează deosebit de plăcut cu interiorul delicat și cremos. O minunăție de aperitiv, nu alta!

Ingredinte (pentru 6 porții):

  • 15 flori de dovlecel
  • 150g făină
  • 210ml apă minerală călduță „ca de pâine” (între 38-40C)
  • 15g drojdie proaspătă
  • 1 linguriță zahăr
  • 1 linguriță sare

 

Mod de preparare:

  1. Activare drojdiei. Într-un bol am zdrobit drojdia cu ajutorul unui tel. Am adăugat zahărul și aproximativ 1/3 din cantitatea de apă și am amestecat până la omogenizare. Am lăsat bolul deoparte pentru vreo 5 minute.
  2. Formarea aluatului. Într-un bol încăpător am cernut făina. Am făcut o adâncitură în mijlocul ei și am turnat apa rămasă (cele aproximativ 2/3), sarea și un praf de nucșoară. Am amestecat cu telul până la omogenizare. Am adăugat amestecul de drojdie din bol și am continuat să amestec cu telul. Am acoperit bolul cu folie de prospețime și l-am așezat într-un loc cald timp de 30 de minute.
  3. Curățarea florilor. Am luat fiecare floare de dovlecel și i-am eliminat frunzulițele de la exterior și pistilul (partea centrală). Am clătit fiecare floare și am lăsat-o la scurs într-o strecurătoare.
  4. Frigere. După cele 30 de minute am pus uleiul la încins într-o cratiță pentru sosuri. Am trecut fiecare floare prin aluat, având grijă să scutur excesul, după care am așezat-o în uleiul încins. Când s-a rumenit la bază, am întors floarea și pe celaltă parte pentru a se rumeni uniform.
  5. Servire. Am scos florile pe un șervet absorbant și le-am servit calde.

    Sursa de inspirație: www.giallozafferano.it

Salată de zucchini la grătar cu ceapă verde și telemea



N-am savurat niciodată vreo garnitură mai gustoasă decât această simplă salată de zucchini. Dar nu orice banală salată de zucchini, ci una în care rondele de dovlecel sunt rumenite pe grătar, îmbrăcate într-un sos de ulei de măsline, lămâie, ceapă verde, mentă și busuioc, toate acestea garnisite cu telemea proaspătă. Toată minunăția aceasta de salată nu ia mai mult de 20 de minute, iar rezultatul este unul pe cât de rustic, pe atât de savuros. O salată de vară consistentă, proaspătă și apetisantă!

Ingrediente (pentru 4 porții):

  • 4 zucchini mici (1 kg)
  • 3 linguri ulei de măsline
  • 1 lingură suc de lămâie + coaja unei jumătăți de lămâie
  • 2 cepe verzi
  • 10 frunze de mentă
  • 10 frunze de busuioc
  • 80g telemea
  • sare după gust

Mod de preparare:

  1. Tăierea dovleceilor. Am spălat cei 4 zucchini și i-am uscat cu un prosop de hârtie. Eu am folosit dovleci organici, de grădină, așa că nu i-am curățat. Dacă dovleceii nu sunt organici, se recomandă decojirea lor. I-am așezat pe blatul de lemn și i-am feliat în rondele late de o jumătate de centimetru.
  2. Coacerea dovleceilor. Am încins o tigaie grill la foc mare. I-am așezat pe tigaie (fără a-i aglomera) și i-am rumenit timp de vreo 2 minute, după care i-am întors cu grijă și i-am rumenit și pe cealaltă parte.
  3. Pregătirea legumelor. Am spălat ceapa verde și am tocat-o în rondele. Am ras coaja de lămâie. Am tocat busuiocul și menta.
  4. Dressing. Între timp am preparat dressing-ul. Într-un bol mare am amestecat uleiul cu zeama de lămâie. Am adăugat ceapa verde, coaja de lămâie, menta și busuiocul. Am așezat în bol rondelele de zucchini coapte și am amestecat. Am sfărâmat deasupra telemeaua și am asezonat cu sare.
  5. Resturi alimentare. În cazul în care rămân resturi de salată, aceasta se păstrează foarte bine până la 2 zile în frigider, acoperită cu folie de prospețime.



    Sursa de inspirație: www.weightwatchers.

Pasta e Fagioli – tocană de fasole cu paste (vegan /de post)



Acest preparat de inspirație italiană este savuros și deosebit de ușor de pregătit. Practic, vorbim despre niște paste mărunte fierte într-o supă de roșii aromatizată cu busuioc, în supa cu pricina fierbând o sumedenie de legume, de la boabe onctuoase de fasole, la ceapă, țelină și morcov. Cu un pic de organizare, toată filozofia nu ia mai mult de 40 de minute, iar nivelul de dificulate este ușor înspre banal. Aromele legumelor mai sus menționate se împletesc într-o simfonie de gust, rezultând astfel un preparat absolut delicios, consistent și sățios. Dacă ar fi să încadrez acest preparat într-o categorie, l-aș situa undeva între supă și tocană; o supă mai densă sau o tocăniță mai lichidă. Eu o prefer mai densă, dar dacă-ți surâde mai degrabă idea unei supe, nu trebuie decât să mărești cantitatea de lichid. Simplu de tot și bun rău!

Ingrediente (pentru 6 porții):

  • 2 linguri ulei de măsline
  • 2 cepe de dimensiune medie (200g după tocare)
  • 2 morcovi mari (200g după tocare)
  • 3 tije de apio (150g după tocare)
  • 4 căței de usturoi
  • 10 frunze de busuioc
  • 2 frunze de dafin
  • 1 conservă de roșii
  • 5 căni de supă de legume (1,25l)
  • 500g fasole albă fiartă (2 conserve)
  • 1 cană paste mărunte uscate (120g)
  • sare și piper după gust

Mod de preparare:

  1. Supa. Am pus supa de legume la fiert. Dacă supa e la temperatura camerei, i-ar lua mai mult timp preparatului să ajungă la punctul de fierbere.
  2. Legumele. Am curățat ceapa, morcovul și cățeii de usturoi. Am tocat ceapa, morcovul și țelina. Am tocat fin usturoiul și busuiocul.
  3. Călirea legumelor. Am încălzit uleiul de măsline într-o oală de dimensiune medie. Am adăugat ceapa și am sotat-o la foc mediu până când a devenit translucidă (vreo 3 minute). Am adăugat usturoiul și l-am sotat timp de 1 minut. Am adăugat morcovul și apio și am continuat să le călesc timp de alte 3 minute.
  4. Lichidul. Am adăugat busuiocul tocat și frunzele de dafin. Am adăugat roșiile din conservă, după care am adăugat 5 căni de supă fierbinte. Am acoperit oala cu un capac și am adus amestecul la punctul de fierbere. Am redus focul și am continuat fierberea legumelor la foc mediu timp de 15 minute. După ce s-au scurs cele 15 minute, am adăugat fasolea și am fiert preparatul pentru alte 10 minute.
  5. Pastele. La final am adaugat pastele și am mai ținut preparatul pe foc până când pastele s-au înmuiat (cam 10 minute). Am asezonat cu sare și piper și am servit preparatul în boluri mari.

Sursa de inspirație: www.themostlyvegan.com

Salată de quinoa cu morcov, migdale și merișoare (vegan / de post)

Îmi plouă-n gură numai când mă gândesc la salata aceasta, la gustul ei minunat, la culorile ei primăvăratice, la texturile ei contrastante. Fără îndoială, e cea mai bună salată pe care am încercat-o vreodată, nu-i numai aspectuoasă, ci și deosebit de gustoasă. Se întâmplă niște treburi tare interesante în farfuria aceasta cu salată, aroma discretă de nucă a semințelor de quinoa e amplificată de fulgii rumeni de migdale, iar gustul proaspăt al morcovului se potrivește ca o mănușă cu dulceața merișoarelor. Un adevărat festin!

Ingrediente (pentru 4 porții):

  • 100g semințe de quinoa (1/2 cană)
  • 120ml apă (1 cană)
  • 1 morcov mediu (50g)
  • 20g fulgi de migdale
  • 40g merișoare confiate
  • 2 fire de ceapă verde
  • 1 lingură de pătrunjel tocat
  • 2 linguri suc de lămâie
  • 2 linguri ulei cu gust neutru (floarea-soarelui, rapiță)
  • sare și piper după gust

Mod de preparare:

  1. Quinoa. Am așezat quinoa într-o sită și am spălat-o sub jet de apă timp de un minut, după care am scurs-o. Am așezat-o într-o oală de sosuri, am adăugat apa și un sfert de linguriță de sare și am pus-o la fiert la foc mare, neacoperită. Când apa a început să fiarbă, am acoperit oala cu un capac și am redus focul la minimum. Am lăsat să fiarbă timp de 15 minute, după care am stins focul și am mai lăsat oala acoperită pe aragaz (cu focul stins) încă 5 minute. După cele 5 minute am afânat quinoa cu ajutorul unei furculițe.
  2. Migdale. Între timp am luat o tigaie și am rumenit în ea fulgii de migdale la foc mediu, având însă grijă să nu se ardă.
  3. Morcov, ceapă, merișoare, pătrunjel. Am curățat morcovul cu ajutorul unui peeler de legume, după care l-am dat pe răzătoare. Am luat firele de ceapă verde și le-am tocat rondele. Am înjumătățit merișoarele. Am spălat pătrunjelul, l-am uscat cu ajuorul unui prosop de hârtie, după care l-am tocat fin.
  4. Dressing și asamblare. Pentru a forma dressingul, am luat un bol și am amestecat zeama de lămâie cu uleiul și pătrunjelul tocat. Am luat un bol încăpător și am așezat în el quinoa afânată. Peste ea am adăugat morcovul, ceapa verde, merișoarele și migdalele. Deasupra am turnat dressingul, am amestecat și am asezonat cu sare și piper.
  5. Resturi alimentare. În cazul în care rămân resturi de salată, aceasta se păstrează foarte bine până la 2 zile în frigider, acoperită cu folie de prospețime.
    Sursa de inspirație: www.bettycrocker.com

Tăieței de casă cu varză (vegan / de post)

Mi se umple sufletul de bucurie atunci când îmi amintesc de tăiețeii cu varză călită ai bunicii mele, acei tăieței parfumați și piperați cu care mă aștepta în fiecare după-amiază de vineri. Năvăleam pe ușă, îmi aruncam ghiozdanul pe jilțul din lemn masiv din colț, iar ea mă întâmpina cu un zâmbet cald și un bol de tăieței. Nici n-aveam nevoie de mai mult.

Pentru acești minunați tăieței n-ai nevoie decât de o mână de ingrediente necostisitoare și de vreo 20 de minute. Dacă te hotărăști să nu-i cumperi, ci să-i prepari de la zero, n-ai nevoie de mai mult de-un ceas. Acum îi fac cu mașina de tăieței, dar ani de zile i-am meșteșugit cu sucitorul și cu un cuțit ascuțit (dovada e aici). Atunci când îi prepar în varianta vegană (de post), înlocuiesc ouăle cu apă și ulei de măsline. Mie nu-mi plac tăiețeii palizi, așa că în făină adaug un praf de turmenic. Acesta le dă o culoare aurie absolut superbă. Eu zic să ne apucăm de treabă, că deja îmi plouă în gură!

 

Ingrediente (pentru 4 porții):

pentru tăieței:

  • 300g făină tip 650
  • 160ml lichid (115ml apă + 45ml ulei de măsline)
  • o linguriță și jumătate de sare
  • o jumătate de linguriță de turmenic

 

pentru varza călită:

  • 1/2 kg varză albă proaspătă
  • 1/2 lingură de sare
  • 3 linguri ulei de floarea-soarelui
  • 1 ceapă albă
  • 1 linguriță de piper măcinat

Mod de preparare:

  1. Aluat tăieței. Într-un bol încăpător am cernut făina. Am adăugat sarea și turmenicul și am amestecat.
  2. Am format o adâncitură în mijlocul făinii, am turnat apa împreună cu uleiul de măsline și am amestecat cu o furculiță până am format o minge de aluat.
  3. Am mutat mingea de aluat pe suprafața de lucru pudrată cu făină și am frământat-o timp de 10 minute. După cele 10 minute de frământare, aluatul devenise elastic și neted la suprafață.
  4. Am învelit aluatul într-o folie de plastic și l-am refrigerat pentru vreo 30 de minute.
  5. Varza călită. Până ce aluatul s-a relaxat la frigider, m-am ocupat de varză. Am luat varza, i-am îndepărtat frunzele de la exterior, am spălat-o și am uscat-o cu un șervet de hârtie.
  6. Am împărțit varza în 4 bucăți, am tocat-o în fâșii subțiri, am așezat-o într-o strecurătoare iar strecurătoarea am așezat-o într-un bol (pentru ca zeama să se scurgă în bol). Am sărat-o și am frământat-o între degete, având grijă să înlătur bucățile mari și fibroase care mi-au ieșit în cale. Am lăsat varza deoparte până când m-am ocupat de ceapă.
  7. Am curățat ceapa, am înjumătățit-o și am tocat-o solzi. Am încălzit cele 2 linguri de ulei într-o cratiță, am adăugat ceapa și am sotat-o la foc mediu până când a devenit translucidă.
  8. Am stors varza de excesul de lichid cu ajutorul degetelor. Am adăugat varza peste ceapa sotată, am amestecat cu o lingură de lemn, am acoperit oala cu un capac și am redus focul la minimum. Am ținut varza pe foc până când s-a înmuiat (15 – 20 minute). La final am asezonat varza cu piper din belșug.
  9. Tăierea tăiețeilor – Pașii de mai jos se pot realiza la fel de bine și cu un sucitor și un cuțit ascuțit, exact ca aici. Am scos aluatul din frigider și l-am împărțit în 6, după care am modelat fiecare bucată sub forma unei bile. Am luat prima bilă și am aplatizat-o cu degetele, după care am pliat-o. Am trecut fiecare bucată de aluat prin mașina de întins, începând cu diametrul cel mai mare și m-am oprit la treapta 5. Am trecut aluatul prin fiecare treaptă de două ori, doar prin treapta 5 l-am trecut o singură dată.                                                                                          rezumat:  pliere, tr1x2, pliere, tr2x2, tr3x2, tr4 x2, tr5x1
  10. Am luat fiecare bucată de aluat întins și l-am tăiat cu ajutorul mașinii.
  11. Am luat o oală mare, am umplut-o cu apă, i-am pus un capac și am pus-o pe foc. Când apa a început să fiarbă, am pus în oală o mână de sare. Am fiert tăiețeii timp de un minut și jumătate, după care i-am clătit sub un jet de apă rece.
  12. Am adăugat tăiețeii fierți peste varză, am amestecat cu grijă și i-am savurat imediat.

















Jumări de tofu cu ardei și spanac (vegan / de post)

Habar n-am avut că poți prepara niște jumări de ouă absolut delicioase și să nu folosești ouă, ci tofu. Tofu sfărâmat, asezonat cu câteva condimente și vreo două trei legume crează cele mai faine „ouă” jumări pe care le-am gustat vreodată. Aceste jumări de tofu cu ardei și spanac sunt absolut delicioase și nu iau mai mult de 10 – 15 minute. În ceea ce privește condimentele, eu folosesc turmenic, chimion, pudră de usturoi și ardei iute. În această ecuație turmenicul nu-i responabil numai pentru aromă, ci și pentru galbenul acesta vibrant și veridic pe care-l oferă jumărilor. Ceapa se sotează împreună cu ardeiul, se adaugă spanacul și se înăbușă preț de câteva clipe, după care se adaugă tofu sfărâmat și condimentele. Se mai ține tigaia pe foc până când tofu se rumenește frumos, după care se devorează totul, așa, din tigaie. O nebunie curată!

 

Ingrediente (pentru 2 porții):

  • 200g tofu natur / în saramură (o cutie)
  • 1/2 ceapă roșie (50g)
  • 1/2 de ardei gras (70g)
  • 2 mâini de spanac baby (50g)
  • 1 lingură ulei
  • 2 linguri apă sau supă de legume
  • 1/2 linguriță turmenic (curcuma)
  • 1/2 linguriță linguriță chimion (nu chimen)
  • 1/2 linguriță pudră de usturoi
  • un vârf de cuțit de chili
  • sare după gust

Mod de preparare:

  1. Am tapetat bucata de tofu cu un șervet, am învelit-o și am așezat o greutate deasupra ei pentru a elimina excesul de apă.
  2. Am tocat ceapa și ardeiul gras. Într-o tigaie antiaderentă am înceâins o lingură de ulei la foc mediu. Am adăugat ceapa și ardeiul și le-am sotat vreo 3 minute, până când ceapa a devenit translucidă.
  3. Între timp am spălat spanacul și l-am zvântat prin centrifugare. L-am adăugat și pe el în tigaie și am acoperit tigaia cu un capac mare. L-am înăbușit timp de vreo 3 minute, până când s-a înmuiat.
  4. Între timp am șters din nou tofu cu un șervet, după care l-am sfărâmat între degete. Într-o cană am format un sos amestecând condimentele cu apa.
  5. Cu ajutorul unei spatule am așezat legumele într-o parte a tigăii și în partea goală a tigăii am așezat tofu. Peste tofu am adăugat sosul condimentat și am amestecat cu o spatulă pentru a distribui sosul uniform.
  6. Am mărit focul la maximum și am amestecat toate ingredientele. Am mai ținut tigaia pe foc vreo 2 – 3 minute, până când tofu s-a rumenit.
  7. Am servit imediat jumările de tofu alături de pâine challah.


    Sursa de inspirație: www.minimalistbaker.com

Lachha paratha – lipii indiene în straturi (vegan / de post)

 

Lachha paratha este o lipie indiană formată dintr-o mulțime de straturi crocante suprapuse. Această lipie are un gust formidabil și se prepară dintr-o mână de ingrediente accesibile. Nu ingredientele îi dau caracterul ei aparte, ci tehnica din spatele ei. Astfel că se frământă un aluat din făină, apă, ulei, un strop de sare și unul de zahăr, se lasă la odihnit și se împarte în 6 mingi care se întind cu sucitorul până rezultă un disc subțire de tot. Magia d-abia acum începe; discul acesta de aluat se unge cu ulei și se pudrează cu făină, după care se pliază sub forma unui evantai. Evantaiul se rulează sub forma unui melc, iar melcul se întinde formând astfel lipia noastră. Pașii amintiți anterior nu fac nimic altceva decât să creeze o multitudine de straturi crocante și sfărâmicioase. Comparativ cu o lipie clasică, prepararea lipiei în straturi e mai migăloasă, dar rezultatul este unul absolut uimitor, atât din punct de vedere gustativ, cât și vizual, ba chiar și auditiv.

 

Ingrediente (pentru 6 – 8 lipii):

  • 280g făină integrală (2 căni) * + 70g făină integrală pentru întins (1/2 cană)
  • 75ml ulei de măsline (5 linguri) **
  • aproximativ 140ml apă „ca de pâine” (38 – 40°C)***
  • 5g sare (1 linguriță)
  • 5g zahăr granulat (1 linguriță)

* Eu am folosit făină integrală. Se poate folosi atât făină albă tip 650, cât și un amestec de 1:1 de făină albă și făină integrală.

** În aluat se adaugă o lingură de ulei, celelalte 4 linguri se folosesc la unsul lipiilor

*** Cantitatea de apă variază în funcție de făină. Apa se adaugă treptat, până când se formează un aluat moale care nu se lipește de pereții bolului. La 280g făină integrală eu folosesc cam 140ml apă.

Mod de preparare:

  1. Într-un bol încăpător am cernut 280g de făină împreună cu sarea. Am adăugat zahărul și o lingură de ulei de măsline. Am adăugat vreo 2 linguri de apă, după care am început să amestec cu degetele. Am continuat să adăug apa puțin câte puțin, frământând încontinuu, până când am obținut un aluat moale, suplu și elastic, dar care nu se lipea de pereții bolului.
  2. Am mutat aluatul pe suprafața de lucru pudrată cu făină și l-am frământat timp de 2 minute, după care l-am pus înapoi în bol, l-am acoperit cu un prosop umed și l-am lăsat să se relaxeze pentru 30 de minute.
  3. După 30 de minute l-am frământat din nou și l-am împărțit în 6 triunghiuri, cărora le-am dat ulterior o formă sferică.
  4. Am luat o minge de aluat (pe restul le-am acoperit cu același prosop umed), am pudrat-o generos cu făină și am întins-o cu sucitorul până când a ajuns la grosimea de vreo 2 mm.
  5. Am uns-o cu ulei de măsline și am pudrat-o cu făină. Am apucat-o de un capăt și am început să o pliez sub forma unui evantai, în pliuri late de 2cm.
  6. Am luat evantaiul de un capăt și am început să îl rulez sub forma unui melc, introducând capătul liber sub melc.
  7. Am pudrat melcul cu făină și l-am întins cu sucitorul până a ajuns la grosimea de 3-4mm.
  8. Am încins o tigaie la foc mic – mediu. Am așezat prima lipie în tigaie și am copt-o până când au început să apare bule de aer la suprafață. Am uns-o cu ulei pe partea de deasupra (pe partea crudă), am întors-o pe cealaltă parte, am uns-o și pe partea aceasta (adică partea coaptă) și am continuat să o mai țin pe foc până când a început să se rumenească. Am reîntors-o pe prima parte, am ținut-o pe foc până când s-a rumenit, după care am întors-o și am rumenit-o uniform și pe ce-a de-a doua parte.
  9. Am procedat la fel și cu celelate lipii. În timp ce o lipie e în tigaie, eu o întind și o rulez pe următoarea (pentru a economisi timp). Ele ies crocante și sfărâmicioase. Câteodată așez lipiile sub un prosop pe măsură ce le coc. Acoperirea lipiilor fierbinți le înmoie și le face mai flexibile.
  10. Lipiile se pot savura ca atare, sau se pot consuma alături de curry, chutney sau diverse paste de legume.