Burger cu chiftea de năut și porumb (vegan / de post)

Mare devoratoare de burger din fire, n-avea cum să nu-mi ajungă la suflet această rețetă vegană absolut minunată. Această adaptare a arhicunoscutului și îndrăgitului preparat cu origini americane e pur și simplu divină – o delicioasă chiftea de legume cu un exterior crocant și un interior delicat și cremos care pur și simplu se topește în gură. Năutul și porumbul dulce crează baza acestei chiftele, notele de vârf fiind asigurate de pătrunjel, coriandru și chimion. Ca să mă bucur pe deplin de gustul ei nemaipomenit, am servit chifteaua minune în chifle făcute în casă, alături de castraveți murați, roșii proaspete și rondele de ceapă. Un adevărat festin!

Ingrediente (pentru 6 burgeri):

 
Chiftele:

  • 1 conservă de năut
  • 1 conservă mare de porumb
  • ½  linguriță chimion
  • ½  linguriță coriandru
  • ½  linguriță paprika
  • ½  linguriță sare
  • ¼  linguriță chili
  • 2 căței de usturoi
  • ½ legătură frunze de pătrunjel
  • 3 linguri făină (+ 4 -5 linguri pentru pudrarea chiftelelor
  • 2 linguri fulgi de drojdie inactivă
  • 3 – 4 linguri ulei pentru prăjit

Burgeri:

  • 6 chifle
  • 6 chiftele
  • 1 roșie
  • ½  ceapă roșie
  • frunze de salată verde
  • castraveți murați
  • ketchup

Mod de preparare:

  1. Condimentele. Am adăugat boabele de coriandru și chimen într-un mojar și le-am sfărâmat cu ajutorul unui pistil. Am adăugat sarea, paprika, chili și usturoiul și am continuat să le macin până când am obținut o pastă.
  2. Mărunțirea ingredientelor. În vasul unui robot de bucătărie am adăugat năutul și porumbul și le-am mixat până când a rezultat o pastă neomogenă.
  3. Asezonarea. Am adăugat pătrunjelul tocat, amestecul de condimente, făina și drojdia inactivă și am pulsat până la omogenizare.
  4. Formarea chiftelelor. Am împărțit compoziția în 6, i-am dat fiecărei chiftele o formă sferică după care le-am refrigerat pentru 30 de minute.
  5. Modelarea chiftelelor. După 30 de minute am luat fiecare chiftea, am pudrat-o cu făină și am aplatizat-o.
  6. Prăjirea chiftelelor. Într-o tigaie am încălzit vreo 4 linguri de ulei la foc mediu. Am adăugat chiftelele și le-am rumenit pe fiecare parte câte 3 – 4 minute. Le-am scos pe o farfurie tapetată cu un șervet de hârtie.
  7. Asamblarea burgerilor. Am tăiat chiflele în 2 (pe lățime), am adăugat ketchup, câte o chiftea, salată, castraveți murați, rondele de roșie și ceapă roșie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *