Salată de ouă de prepeliță


De o vreme bună experimentez foarte mult în ceea ce privește ouăle de prepeliță, le includ aproape zilnic în meniu, la mic dejun, prânz sau cină, ca aperitiv, fel principal sau desert. Sunt foarte versatile, sunt nutritive și se mai și gătesc cât ai zice pește.

Salata de ouă de prepeliță e absolut delicioasă. Se prepară în vreo 20 de minute, e extrem de catifelată, grație maionezei făcute în casă și e o veritabilă simfonie de texturi și arome. Nu există termen de comparație între maioneza făcută în casă și cea din comerț, maioneza de casă e mult superioară, atât din punct de vedere nutritiv, cât și al gustului. Drăgălașele ouă de prepeliță, fierte în prealabil vreo 3 minute, se împrietenesc într-un bol cu ceapă verde, tije de țelină, castraveți murați (și ei preparați în casă, bineînțeles). Puțin muștar, pătrunjel, coajă de lămâie și chili. Și un pic de maioneză, sare și piper. O chiflă integrală tăiată-n două. Simplu de tot și bun rău!

Ingrediente (pentru 4 porții):

  • 30 de ouă de prepeliță
  • 2 fire de ceapă verde – 20g
  • 1 tijă de țelină (apio) – 30g
  • 3 castraveți murați (mititei) – 40g
  • 1 lingură de pătrunjel tocat
  • 1 linguriță muștar de Dijon
  • 1/2 – 1 linguriță de coajă rasă de lămâie
  • 1 lingură de suc de lămâie
  • 1/8 – ¼ linguriță de pudră de chili
  • 3 – 4 linguri de maioneză (preferabil făcută-n casă)
  • sare și piper după gust

Mod de preparare:

  1. Am spălat ouăle de prepeliță, le-am așezat într-o oală și le-am acoperit cu apă rece. Am pus oala pe aragaz la foc mediu-mare și am așteptat să dea în clocot. Când a început să fiarbă, am redus focul la minimum și am fiert ouăle timp de 3 minute. Le-am scos într-un bol cu apă rece, le-am lăsat să se răcească timp de vreo 5 minute, după care le-am decojit.
  2. Am tocat fin ceapa verde, tija de țelină, castraveții și pătrunjelul.
  3. Am tocat ouăle fierte și le-am așezat într-un bol. Am adăugat ceapa verde, țelina, castraveții, pătrunjelul, muștarul, sucul de lămâie și maioneza. Am amestecat până la omogenizare.
  4. Am asezonat cu coajă de lămâie, pudră de chili, sare și piper și am amestecat. Am refrigerat salata pentru 15 minute înainte de a o servi.

Sursa de inspirație: www.seriouseats.com

Un comentariu la „Salată de ouă de prepeliță”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *