Prăjitură cu nucă de cocos (Torta al Cocco)

 

Prăjitura aceasta este pur și simplu divină. Are trei componente, toate minunate și toate pe bază de nucă de cocos. Un blat ce se topește în gură, sfidând parcă regulile fizicii (și ale chimiei, pe alocuri), o glazură delicată și un topping de lamele crocante de cocos. E perfectă servită la mic dejun, ca și gustare de după-amiază, alături de ceai sau cafea, sau poate fi servită ca și desert, că doar e o prăjitură.

Îmi place prăjitura cu nucă de cocos pentru că:

  • are gust de cocos, ceea ce pentru mine e întotdeuna un plus
  • are o textură și o consistență extrem de interesante, e incredibil de fragedă și de parfumată
  • nu are făină, prin urmare nu are gluten
  • e gata în 40 de minute
  • Vai! Era să uit! Are gust de cocos!

Ingrediente:

pentru blat:

  • 3 ouă mari
  • 140g zahăr granulat (eu am folosit 70g zahăr alb și 70g zahăr brun)
  • 250g fulgi de nucă de cocos neîndulciți
  • 250ml smântână pentru frișcă 35% grăsime
  • 20g amidon de porumb
  • 5g praf de copt
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • ¼ linguriță sare

pentru glazură:

  • 30g cremă / smântână de cocos – partea solidă din conserva cu lapte de cocos
  • 50g zahăr pudră
  • ¼ linguriță extract de vanilie

pentru topping:

  • 3 – 4 linguri de lamele de cocos deshidratate

Mod de preparare:

  1. Am preîncălzit cuptorul la 400°F / 200°C (treapta 6).
  2. Am luat o tavă cu diametrul de 26cm (cu fundul detașabil), am uns-o cu unt și am tapetat-o cu hârtie de copt.
  3. Într-un bol încăpător am mixat ouăle împreună cu zahărul și sarea până când zahărul s-a topit și compoziția și-a dublat volumul.
  4. Am adăugat extractul de vanilie și smântâna pentru frișcă și am amestecat cu o paletă de silicon până la omogenizare.
  5. Într-un alt bol am amestecat ingredientele uscate (fulgii de cocos, amidonul și praful de copt). Am turnat amestecul uscat peste conținutul bolului mare și am continuat să amestec cu paleta până la omogenizare.
  6. Am turnat compoziția în tavă, am nivelat-o și am introdus tava în cuptorul preîncălzit. Am copt prăjitura timp de 10 minute. După 10 minute am redus focul la 350°F / 180°C (treapta 4) și am mai copt prăjitura pentru încă 20 de minute (până când a trecut testul scobitorii).
  7. În timp ce blatul era în cuptor, m-am apucat de glazură. Am amestecat crema de cocos cu zahărul până când a rezultat o glazură fluidă și omogenă, după care am aromatizat-o cu extract de vanilie.
  8. Pentru topping-ul crocant am așezat fulgii de cocos într-o tigaie și i-am rumenit (cu grijă) la foc mare, timp de vreo 3 – 4 minute.
  9. Am scos prăjitura din cuptor, am lăsat-o să se tempereze pentru 5 minute, după care am scos-o din tavă și am așezat-o pe grătar. Am lăsat-o să ajungă la temperatura camerei, după care am glazurat-o și am garnisit-o cu lamele crocante de cocos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *