Pasta e Fagioli – tocană de fasole cu paste (vegan /de post)



Acest preparat de inspirație italiană este savuros și deosebit de ușor de pregătit. Practic, vorbim despre niște paste mărunte fierte într-o supă de roșii aromatizată cu busuioc, în supa cu pricina fierbând o sumedenie de legume, de la boabe onctuoase de fasole, la ceapă, țelină și morcov. Cu un pic de organizare, toată filozofia nu ia mai mult de 40 de minute, iar nivelul de dificulate este ușor înspre banal. Aromele legumelor mai sus menționate se împletesc într-o simfonie de gust, rezultând astfel un preparat absolut delicios, consistent și sățios. Dacă ar fi să încadrez acest preparat într-o categorie, l-aș situa undeva între supă și tocană; o supă mai densă sau o tocăniță mai lichidă. Eu o prefer mai densă, dar dacă-ți surâde mai degrabă idea unei supe, nu trebuie decât să mărești cantitatea de lichid. Simplu de tot și bun rău!

Ingrediente (pentru 6 porții):

  • 2 linguri ulei de măsline
  • 2 cepe de dimensiune medie (200g după tocare)
  • 2 morcovi mari (200g după tocare)
  • 3 tije de apio (150g după tocare)
  • 4 căței de usturoi
  • 10 frunze de busuioc
  • 2 frunze de dafin
  • 1 conservă de roșii
  • 5 căni de supă de legume (1,25l)
  • 500g fasole albă fiartă (2 conserve)
  • 1 cană paste mărunte uscate (120g)
  • sare și piper după gust

Mod de preparare:

  1. Supa. Am pus supa de legume la fiert. Dacă supa e la temperatura camerei, i-ar lua mai mult timp preparatului să ajungă la punctul de fierbere.
  2. Legumele. Am curățat ceapa, morcovul și cățeii de usturoi. Am tocat ceapa, morcovul și țelina. Am tocat fin usturoiul și busuiocul.
  3. Călirea legumelor. Am încălzit uleiul de măsline într-o oală de dimensiune medie. Am adăugat ceapa și am sotat-o la foc mediu până când a devenit translucidă (vreo 3 minute). Am adăugat usturoiul și l-am sotat timp de 1 minut. Am adăugat morcovul și apio și am continuat să le călesc timp de alte 3 minute.
  4. Lichidul. Am adăugat busuiocul tocat și frunzele de dafin. Am adăugat roșiile din conservă, după care am adăugat 5 căni de supă fierbinte. Am acoperit oala cu un capac și am adus amestecul la punctul de fierbere. Am redus focul și am continuat fierberea legumelor la foc mediu timp de 15 minute. După ce s-au scurs cele 15 minute, am adăugat fasolea și am fiert preparatul pentru alte 10 minute.
  5. Pastele. La final am adaugat pastele și am mai ținut preparatul pe foc până când pastele s-au înmuiat (cam 10 minute). Am asezonat cu sare și piper și am servit preparatul în boluri mari.

Sursa de inspirație: www.themostlyvegan.com

Acadele crocante din aripi de pui cu sos picant de roșii (chicken lollipops)



Acadelele din aripi de pui sunt întotdeauna o idee bună, fie că sunt servite ca și aperitiv, gustare sau fel principal. Sub crusta lor crocantă se ascunde o carne fragedă, suculentă și aromată. E un preparat necostisitor, cu ingrediente la-ndemână și foarte apreciat, mai ales în rândul piticilor!

Prepar foarte des acadele din aripioare și de fiecare dată folosesc doar ciocănelele (partea superioară a aripii, cea cu un singur os). În general le marinez cu un amestec de suc și coajă de lămâie, salvie și usturoi și le las la frăgezit și aromatizat peste noapte. Așa am făcut și de data aceasta și am obținut niște acadele foarte fragede și tare simpatice, pe care le-am servit alături de un sos de roșii și chilli făcut în casă.

Acadele din aripi de pui

Ingrediente (pentru 6 porții):

  • 12 ciocănele de aripi
  • ¼ cană făină
  • ½ cană pesmet
  • 1 ou
  • 1 lingură lapte
  • ¼ linguriță sare
  • ¼ linguriță piper

pentru marinadă

  • 1 lingură ulei de măsline
  • zeama și sucul unei jumătăți de lămâie
  • 1 linguriță zahăr brun pudră
  • 3 căței de usturoi zdrobiți
  • 7 frunze de salvie
  • ½ linguriță sare de mare
  • ¼ linguriță piperMod de preparare:
    1. Am preparat marinada amestecând ingredientele menționate mai sus.
    2. Am pregătit ciocănelele. Am făcut o incizie de jur împrejurul osului la 1 cm de capătul aripioarei, tăind atât pielea cât și tendoanele. Am împins carnea spre capătul superior al aripii, folosindu-mă de un cuțit de legume pentru a curăța osul. Am rulat carnea peste piele, ]n felul acesta obținând o sferă cu carnea la exterior și pielea la interior (poze).
    3. Am pus aripioarele în bolul cu marinadă și am amestecat pentru a se acoperi uniform cu amestecul de lămâie și ulei de măsline, după care le-am așezat într-o pungă și le-am așezat în frigider pentru minim 4 ore (peste noapte, în cazul meu).
    4. După ce aripioarele s-au marinat, am luat 3 boluri; în primul am pus făina, în al doilea pesmetul și în al treilea am bătut oul împreună cu laptele,sarea și piperul.
    5. Am trecut aripioarele prin făină, ou bătut și pesmet (poză).
    6. Le-am prăjit în baie de ulei încins la 170°C timp de 7-8 minute, până când s-au rumenit (în momentul în care am înțepat o aripioară cu o furculiță, lichidul care a ieșit era clar).
    7. Le-am așezat pe un șervețel absorbant și le-am servit alături de sosul de roșii.



    Sos de roșii și chilli

    Ingrediente (pentru 6 porții):

    • 1 lingură ulei de măsline
    • 1 ceapă
    • ½ morcov (15g)
    • ½ tijă de apio (15g)
    • 2 căței de usturoi
    • 1 ardei iute
    • 30 ml vin roșu sec
    • 1 conservă de roșii (400g)
    • 1 frunză de dafin
    • 1 linguriță de cimbru tocat
    • 1 linguriță de zahăr brun
    • ¼ linguriță sare de mare
    • ¼ linguriță piper


    Mod de preparare:

    1. Am curățat legumele și le-am tocat mărunt.
    2. Într-o oală încăpătoare am pus uleiul de măsline la încins. Am adăugat ceapa tăiată solzi și cubulețele de morcov, apio și ardeiul iute tocat mărunt; le-am călit la foc mediu până când ceapa a devenit translucidă (vreo 5 minute).
    3. Am adăugat usturoiul, frunzele de dafin și cimbrul și am amestecat timp de 1 minut.
    4. Am adăugat vinul și am amestecat până când lichidul s-a redus la jumătate.
    5. Am adăugat roșiile, am redus focul la minim și am lăsat să fiarbă sosul (neacoperit) timp de 30-40 de minute, până când devenise foarte gros.
    6. La final am scos frunza de dafin, am adăugat zahărul, sarea și piperul și l-am pasat cu ajutorul uni blender.
    7. Am servit acadelele la temperatura camerei, pe farfurii de desert pe care le-am „pictat” cu sosul de roșii și chili.





Salată de ouă de prepeliță


De o vreme bună experimentez foarte mult în ceea ce privește ouăle de prepeliță, le includ aproape zilnic în meniu, la mic dejun, prânz sau cină, ca aperitiv, fel principal sau desert. Sunt foarte versatile, sunt nutritive și se mai și gătesc cât ai zice pește.

Salata de ouă de prepeliță e absolut delicioasă. Se prepară în vreo 20 de minute, e extrem de catifelată, grație maionezei făcute în casă și e o veritabilă simfonie de texturi și arome. Nu există termen de comparație între maioneza făcută în casă și cea din comerț, maioneza de casă e mult superioară, atât din punct de vedere nutritiv, cât și al gustului. Drăgălașele ouă de prepeliță, fierte în prealabil vreo 3 minute, se împrietenesc într-un bol cu ceapă verde, tije de țelină, castraveți murați (și ei preparați în casă, bineînțeles). Puțin muștar, pătrunjel, coajă de lămâie și chili. Și un pic de maioneză, sare și piper. O chiflă integrală tăiată-n două. Simplu de tot și bun rău! Continuă să citești Salată de ouă de prepeliță

Supă-cremă de dovleac (vegan / de post)

pumpkin-soup-up

Supa-cremă de dovleac e printre supele mele preferate. Știu că afirm același lucru despre fiecare supă pe care o prezint, la fel cum știu că tare s-ar putea să am o problemă de adicție. N-aș numi-o problemă, totuși. Mai degrabă i-aș spune o afinitate declarată pentru tot ce-i sănătos, savuros și hidratant.

Din punct de vedere dovlecesc, anul acesta a fost unul foarte productiv. Dacă anul trecut, după atâta muncă asiduă, m-am ales cu două tentative leșinate de dovlecei, anul acesta am rupt gura târgului (ca s-o menținem în același registru stilistic) și m-am ales cu niște giganți de d-abia-i țin în brațe. Și mari, și mulți, și gustoși! Sunt atât de frumoși încât mi-e și milă să-i sacrific. Dar în momentele de milă acută îmi aduc aminte cât sunt de gustoși, așa că prind curaj ca prin minune și trec la treabă. Continuă să citești Supă-cremă de dovleac (vegan / de post)

Supă toscană de fasole

tuscan-bean-soup

chopped-ingredients

soup

Cum ruginește prima frunză, cum mă pun pe preparat supe, creme, ciorbe și alte preparate lichide și preferabil calde, dacă nu fierbinți. Pur și simplu mă relaxează ideea de a avea ceva pe aragaz care să fiarbă domol și să înmiresmeze întreaga bucătărie. În spiritul acesta am preparat supa toscană de fasole, o abordare italiană a clasicei noastre supe de fasole cu afumătură. Se prepară foarte ușor, se călește jambonul, ceapa, țelina și morcovul, se sting ingredientele cu vin, se adaugă lichidul (apă sau supă), câteva roșii tocate și se lasă la fiert. La final se adaugă fasolea fiartă în prealabil și spanacul. Simplu ca bună ziua! Partea intrigantă a rețetei și, totodată, sursa gustului său complex este cotorul de parmezan care se fierbe împreună cu legumele. Da, ai citit bine, cotor de parmezan. Capătul triunghiului de brânză, chestia aia dură pe care o arunci după ce ai ras parmezanul, conferă acestei supe o aromă fabuloasă. Astea fiind spuse, data viitoare când ești pe punctul de a arunca umilul cotor de parmezan, dă-i o șansă și lasă-l să ridice o banală supă de fasole la rang de artă! Continuă să citești Supă toscană de fasole

Supă-cremă de broccoli și ricotta

PlatingBroccoli & sweet pea soupMinty brocolli soup
Îmi plac tare mult supele creme și nu pentru că sunt leneșă din fire (bine … și de aia, recunosc), ci pentru că ele reprezintă o foarte bună metodă de a include mai multe legume în dietă. Mi-e greu să numesc o cremă favorită, în general toate-mi plac. Trebuie să mărturisesc că supa-cremă de broccoli și ricotta, recent descoperită, a devenit noua mea obesesie. E cremoasă, parfumată, are un gust atât de bogat iar aroma subtilă de mentă parcă dă culoare întregului preparat. Continuă să citești Supă-cremă de broccoli și ricotta

Salată de ton cu avocado (Paleo)

Tuna boatTuna saladAvocado, apple tuna salad
Îmi place tare mult salata de ton cu ceapă și maioneză. Mi-a plăcut combinația asta dintotdeuna și niciodată n-am încercat să o perfecționez pentru simplul fapt că o consideram deja perfectă. Problema a apărut în ziua în care n-am avut niciun ou în casă și-mi era imposibil să trântesc o maioneză. Căutând un înlocuitor pentru maioneză, am dat peste un avocado amețit care-și făcea veacul prin cămară și mi-am zis să-i dau și lui o șansă. N-am regretat. Ba mai mult, din ziua aceea salata mea de ton conține întotdeuna avocado și nu maioneză.   Continuă să citești Salată de ton cu avocado (Paleo)

Cottage pie (plăcintă țărănească irlandeză) vegană

Vegan cottage pieVegan mushroom pie
Cottage pie este o plăcintă sărată irlandeză, preparată din carne măcinată și cartofi.  Aceasta nu este nimic altceva decât o tocăniță de vită cu legume, asezonată cu sos Worcester, peste care se așează un strat generos de piure de cartofi, urmând a fi mai apoi rumenită în cuptor. Este un preparat nepretențios, dar savuros în simplitatea lui.

Eu am păstrat ideea de bază a rețetei și am transformat-o într-o plăcintă vegană, consistentă și hrănitoare, perfectă în perioada postului. Tocănița am preparat-o din ciuperci, mazăre și tofu și am acoperit-o cu un strat de piure de cartofi aromatizat cu cimbru si usturoi. Continuă să citești Cottage pie (plăcintă țărănească irlandeză) vegană

Trippa alla Romana

Tripa - pecorino romanoTripe - eatingTrippa alla Romana
Chiar nu pot să înțeleg de ce evită lumea burta de vită. Curățată adecvat și gătită decent, această materie primă, umilă în esență, poate să se transforme într-un preparat extrem de savuros. Pe lângă că e ieftină ca braga, burta de vită este bogată în proteine enzime și vitamine. Continuă să citești Trippa alla Romana

Lipie umplută cu salată caldă de fasole și sos de avocado

WrapFlatbread and warm quinoa saladWarm salad
Azi vin cu o salată caldă de quinoa și fasole servită în lipie făcută-n casă, alături de un sos cremos de avocado. E un preparat vegan / de post pe cât de gustos, pe atât de hrănitor. Această salată caldă e foarte consistentă, e bogată în proteine, acizi grași nesaturați și vitamine, ceea ce o face numai bună pentru perioada postului. Continuă să citești Lipie umplută cu salată caldă de fasole și sos de avocado