Supă-cremă de dovleac (vegan / de post)

pumpkin-soup-up

Supa-cremă de dovleac e printre supele mele preferate. Știu că afirm același lucru despre fiecare supă pe care o prezint, la fel cum știu că tare s-ar putea să am o problemă de adicție. N-aș numi-o problemă, totuși. Mai degrabă i-aș spune o afinitate declarată pentru tot ce-i sănătos, savuros și hidratant.

Din punct de vedere dovlecesc, anul acesta a fost unul foarte productiv. Dacă anul trecut, după atâta muncă asiduă, m-am ales cu două tentative leșinate de dovlecei, anul acesta am rupt gura târgului (ca s-o menținem în același registru stilistic) și m-am ales cu niște giganți de d-abia-i țin în brațe. Și mari, și mulți, și gustoși! Sunt atât de frumoși încât mi-e și milă să-i sacrific. Dar în momentele de milă acută îmi aduc aminte cât sunt de gustoși, așa că prind curaj ca prin minune și trec la treabă. Continuă să citești Supă-cremă de dovleac (vegan / de post)

Paste trofie cu pesto de sfeclă coaptă și semințe de dovleac

plating

roasted-beets

beetroot-pesto-trofie

Dacă tot a venit toamna și dârdâi de frig de câteva zile bune, am început să incorporez în rutina culinară și rețete cu caracter autumnal. Și ce-ar fi toamna fără legume? Iubesc din tot sufletul toamna și legumele ei minunate, consistente și pline de aromă. Azi am avut la îndemână câteva sfecle roșii mici și foarte parfumate și m-am gândit să le împrietenesc cu semințe de dovleac (că tot e și sezonul dumnealui) și cu niște Grana Padano rasă și să le transform într-un pesto tomnatic. Zis și făcut! În timp ce sfeclele se coceau cumințele în cuptor, am fiert al dente niște paste. De regulă prefer să le prepar eu, dar acum am apelat la cutia ce stătea de câteva săptămâni, stingheră, pe un raft din cămară. A rezultat un preparat consistent, cu o culoare aproape ireală și un gust diferit, extrem de interesant, bogat, astringent, ușor citric, un gust de octombrie.

Cum pesto alla genovese, varianta originală a celebrului sos, rezonează cu  pastele trofie, eram tare curioasă să descopăr cum comunică pastele în discuție cu pesto-ul de sfeclă. Comunică extraordinar, își șoptesc povești de dragoste! Continuă să citești Paste trofie cu pesto de sfeclă coaptă și semințe de dovleac

Salată de cartofi cu sos de avocado și iaurt grecesc

Potato salad - servingGarnishing potato salad
Această salată de cartofi este o variantă mai sănătoasă a clasicei salate de cartofi cu maioneză. Am încercat multe rețete de-a lungul timpului, dar parcă niciuna nu m-a convins pe deplin. După multe încercări (mai mult sau mai puțin eșuate) am ajuns la varianta aceasta, o variantă pe cât de gustoasă, pe atât de nutritivă. Continuă să citești Salată de cartofi cu sos de avocado și iaurt grecesc

Supă-cremă de cartofi

Potato soup - platingPouring potato soup
Îmi plac tare mult cremele de legume. Sunt gustoase, hrănitoare și se prepară foarte simplu. În zilele geroase de iarnă, un bol de supă îți încălzește și trupul și sufletul.

Am ales o supă de cartofi, consistentă și cremoasă. Pentru un plus de gust, legumele le-am fiert în supă de pui și am asezonat toată minunea asta cu condimente în stil Cajun. Acest amestec de condimente este de origine americană și are în componența sa pudră de ceapă și usturoi, oregano, cimbru și piper cayenne. Am servit supa în boluri imense și am presărat bucățele crocante de bacon, avocado, semințe de dovleac și brânză pecorino cu chilli. Continuă să citești Supă-cremă de cartofi