Tartă cu cireșe

TartTart slice

Îmi plac la nebunie cireșele de iunie, cu textura lor cărnoasă și dulceața lor
adictivă. Sunt fructele mele preferate. Sunt perfecte ca și desert, în salate sau în diferite dulciuri, dar mâncate direct din copac sunt parcă și mai bune. Au gust de copilărie.

Cu dorul de copilărie în suflet și cu glicemia la pământ, în dimineața aceasta m-am încumetat să coc o tartă cu cireșe proaspete. Cu toate că e o tartă dulce, crusta am preparat-o doar din făină, unt, ou și sare (pâte à foncer), fără niciun strop de zahăr. Îmi place foarte mult contastul dintre crusta ușor sărată și umplutura dulce. Tarta aceasta are 3 componente: crusta fragedă, cireșele glasate cu un sirop divin de zahăr brun și lichior de cafea și o cremă de frișcă și ou. Îți spun sincer, niciodată n-am mâncat vreo tartă mai bună!

Ingrediente:

pentru crustă:

  • 250g făină albă (ținută în prealabil în frigider pentru 30 de minute)
  • 125g unt (82% grăsime) rece
  • 1 ou rece
  • ½ – 1 lingură apă rece
  • ¼ linguriță sare

pentru umplutură:

  • 500g cireșe (fără sâmburi)
  • 1 lingură de pesmet
  • 15 g unt
  • 80g zahăr brun Demerara (30g + 50g)
  • ½ lingură de suc de lămâie
  • 1 lingură de lichior de cafea
  • 1 ou
  • 100ml smântână pentru frișcăIngredients
    Cherry

Sansy crust
Dough
Rolling
Thin dough
Cutting the edges
Crust edge
Fork

Mod de preparare:

  1. Am preparat crusta.

    Mod de preparare

    1.  Aluatul. Într-un robot de bucătărie am amestecat făina și sarea cu untul tăiat cubulețe. Am pulsat până când a rezulat un amestec nisipos cu bucățele de unt de dimensiunea boabelor de mazăre. Am adăugat oul bătut și o jumătate de lingură de apă rece și am mai amestecat pentru vreo 10 secunde. (pasul acesta se poate face și manual).

  2. Frământarea aluatului. Am luat un blat de lemn și l-am acoperit cu folie transparentă. Am turnat compoziția peste folie și am frământat timp de vreo 20 de secunde, până când am format o bilă de aluat. Am aplatizat aluatul, l-am acoperit cu folie transparentă și l-am așezat în frigider pentru 30 de minute (cu tot cu blat și folie).
  3. Întinderea crustei cu sucitorul. După 30 de minute l-am scos din frigider și l-am întins cu ajutorul unui sucitor fără să mai pudrez cu făină (rolul foliilor este de a preveni lipirea aluatului de blat / sucitor).
  4. Tăierea marginilor. Am așezat discul de aluat într-o formă de tartă de 28cm și am apăsat cu sucitorul marginile formei acoperite de aluat pentru a îndepărta excesul.
  5. Ridicarea marginilor. Cu degetele am ridicat aluatul peste marginile tăvii (cam 5 mm) pentru că acesta se strânge în timpul coacerii.
  6. Înțeparea crustei. Am înțepat fundul tăvii cu o furculiță și am pus crusta în frigider pentru alte 30 de minute.
  7. Coacerea crustei. După cele 30 de minute am copt crusta în cuptorul preîncălzit la 220°C/425°F (treapta 7) timp de 13 minute.
  8. Glazura. Între timp am preparat glazura. Într-o oală am amestecat 15g de unt cu 30g zahăr, ½ lingură de suc de lămâie și o lingură de lichior de cafea. Am încălzit ingredientele și am amestecat până când zahărul s-a topit.
  9. Așezarea umpluturii. După cele 13 minute am scos crusta din cuptor și am coborât temperatura la 190°C/375°F (treapta 5). Peste crustă am presărat o lingură de pesmet, după care am distribuit uniform cireșele. Am uns cireșele cu glazura de cafea și am reintrodus tava în cuptor pentru 15 minute.
  10. Crema. Între timp am preparat crema. Am amestecat 1 ou cu 50g zahăr brun și 100ml frișcă. După ce s-au scurs cele 15 minute am scos tava din cuptor și am turnat crema peste cireșele glasate. Am reintrodus tava în cuptor pentru alte 15-20 de minute, până când crema s-a închegat.
  11. Răcire și servire. Am scos tarta din cuptor și am lăsat-o să ajungă la temperatura camerei înainte de a o felia.Bread crumbs & cherries

Glaze

Custard

 

Cherry tart

Custard tart

Notă: Pentru ca crusta să rămână fragedă după coacere, e necesar ca toate ingredientele să fie reci. Untul și făina se amestecă până când rezultă o compoziție nisipoasă, cu bucățele de unt încă vizibile. Ele se vor topi în timpul coacerii și vor oferi crustei textura aceea sfărâmicioasă. Totodată, după ce se adaugă ingredientul umed (oul, în cazul acesta), e important ca aluatul să nu fie frământat prea mult; sunt sufiecinte 20 de secunde, atât cât ingredientele să conglomereze și să se formeze o bilă; dacă aluatul este frământat prea mult, glutenul din făină se activează iar crusta se întărește după coacere.

Sursa de inspirație: www.bbcfood.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *