Salată de farro cu ciuperci și ceapă murată (vegan / de post)



Farro (alacul sau grâul emmer) este o cereală din familia gramineelor care se cultivă încă din antichitate. Are o consistență ușor cauciucată și o aromă subtilă de nuci. Farro este o excelentă sursă de fibre, proteine, complex vit B și microelemente (magneziu, fier și zinc).

Se prepară la fel ca pastele făinoase, mai precis se fierbe în apă cu sare, timpul de gătire variind între 25 și 45 de minute. Astăzi l-am servit sub forma unei salate absolut divine, poate cea mai bună salată pe care am gustat-o în ultima perioadă, dacă nu vreodată. O salată de farro cu ciuperci și ceapă murată, o salată plină de gust, culoare și texturi contrastante. Până când farro fierbea domol în oală, am feliat  o ceapă roșie și am murat-o într-o soluție de apă cu zahăr brun și oțet de mere. În soluția aceasta am feliat și o sfeclă mititică, aceasta oferindu-i panglicilor de ceapă o culoare roz-zmeură aproape hipnotică. După ce am pus ceapa la murat, am rumenit niște ciuperci champignon în ulei de măsline asezonat cu chili, iar la final le-am înmiresmat cu usturoi tocat fin și cimbru proaspăt! O minune, nu alta!

Ingrediente (pentru 2 porții):

  • 150g farro uscat
  • 250g ciuperci champignon
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 1/8 linguriță pudră de chili
  • 1 linguriță cimbru proaspăt (tocat)
  • 2 căței de usturoi
  • 1 ceapă roșie de dimensiune medie
  • 1/2 cană de apă (120ml)
  • 2 linguri zahăr brun
  • 2 linguri oțet de mere
  • 1 sfleclă roșie de dimensiune mică

Mod de preparare:

  1. Am umplut o oală de sosuri cu apă, am acoperit-o și am pus-o la fiert. Când apa a început să clocotească, am adăugat 1 lingură de sare. Am adăugat farro, am redus focul la minimum și l-am fiert până când s-a înmuiat, păstrându-și totuși consistența cauciucată (al meu a fost gata în 20 de minute).
  2. Între timp am decojit sfecla cu un peeler de legume și am tăiat-o în felii subțiri, după care am așezat-o într-o oală mică. Am decojit ceapa, am înjumătățit-o, după care am felit-o subțire. Am așezat feliile de ceapă peste sfeclă, după care am adăugat o jumătate de cană de apă, cele 2 linguri de zahăr și cele 2 linguri de oțet. Am pus oala pe foc și am așteptat ca lichidul să dea în clocot, după care am redus focul la minimum și am mai lăsat oala la fiert pentru 1 minut. După un minut am lăsat oala deoparte, pentru ca ceapa să se marineze.
  3. Între timp am curățat ciupercile cu un burete de vase curat, le-am îndepărtat piciorușele și am înjumătățit pălărioarele. Am luat o tigaie, am adăugat o lingură de ulei de măsline și pudra de chili și am pus tigaia la încins la foc mediu-mare. Am sotat ciupercile (pălărioarele împreună cu piciorușele) până când lichidul s-a evaporat și ele s-au rumenit frumos. Am adăugat usturoiul și cimbrul tocat, am amestecat încontinuu timp de 1 minut, după care am deglasat tigaia cu 1 lingură de suc de lămâie.
  4. Am strecurat farro, l-am clătit cu apă rece, după care l-am lăsat în sită pentru ca apa să se elimine.
  5. Am strecurat ceapa cu ajutorul unei site, după care am eliminat bucățile de sfeclă.
  6. Am amestecat farro cu ciupercile sotate, am adăugat 1 lingură de ulei de măsline și am asezonat cu sare. Am așezat salata în farfurii și am garnisit-o cu ceapa murată.
  7. În cazul în care rămân resturi de salată, aceasta se păstrează foarte bine până la 2 zile în frigider, acoperită cu folie de prospețime.





Sursa de inspirație: www.cookieandkate.com

Chifle rapide




Întotdeuna am preferat chiflele în detrimentul pâinii, din 2 motive mari și late:

  1. Fac parte din categoria oamenilor care preferă coaja și nu miezul, iar in cazul chiflelor, cantitatea de coaja raportată la miez e satisfăcătoare.
  2. Sunt incapabilă să tai o felie decentă de pâine. Întotdeuna o tai strâmb. Întotdeauna. Iar dacă am de tăiat mai multe felii… acolo să vezi distracție.

Din punctul meu de vedere, chiflele acestea sunt chiflele perfecte. Sunt extrem de ușor de preparat, au un miez incredibil de pufos și o coajă crocantă. Sunt foarte versatile, sunt delicioase în compania supelor-cremă sau a tocănițelor și sunt nemaipomenite ca bază pentru sandwich ori hamburger. Și partea cea mai interesantă e că se pregătesc în 50-60 de minuțele.

Chifle (8 bucăți)

Ingrediente:

  • 250g de făină albă + 10g (pentru frământat)
  • 25g ou bătut – 1/2 ou
  • ¼ linguriță sare
  • 120ml apă “ca de pâine” (între 36-38°C)
  • 35ml ulei de măsline
  • 15g zahăr granulat (eu am folosit zahăr brun)
  • 7g drojdie uscată activă (1 plic)

    Mod de preparare:

    1. Am încălzit cuptorul la 400°F/204°C (treapta 6).
    2. Într-un bol am amestecat apa, uleiul, zahărul și drojdia și am lăsat bolul deoparte pentru 10 minute. După cele 10 minute, drojdia se activase și amestecul era foarte spumos la suprafață (poză).
    3. Într-un bol încăpător am cernut făina.
    4. Am făcut o adâncitură în mijlocul făinii și am adăugat lichidul din bol (apa + uleiul + zahărul + drojdia). Am adăugat ½ din oul bătut și am amestecat cu o spatulă de lemn.
    5. În acest moment am adăugat sarea, după care am continuat să amestec cu spatula de lemn până am format o bilă lipicioasă de aluat. Ultimul ingredient pe care îl adaug unui aluat este sarea. Daca e adaugată la început, aceasta interferă cu drojdia iar aluatul nu va crește la fel de bine.
    6. Am mutat aluatul lipicios pe blatul de lucru pudrat cu făină cu 1/2 de lingură de făină și l-am frământat energic timp de 2 – 3 minute.
    7. Cu un cuțit ascuțit am împărțit aluatul în 8 bucăți. Am luat o bucată de aluat și i-am dat o formă sferică.
    8.  Am așezat chiflele pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și le-am mai lăsat vreo 20 minute la dospit, acoperite.
    9. După cele 30 minute le-am copt în partea din mijloc a cuptorului timp de vreo 13 minute, atât cât să se rumenească uniform și să înmiresmeze toată bucătăria.

    Sursa de inspirație: www.kitchemeetsgirl.com

Crumble cu cireșe și migdale

Pur și simplu n-am chef de simetrii, geometrii și finisaje, câteodată. Am momente când o plăcintă trântită haotic într-o farfurie albă îmi creează o stare de extaz, de satisfacție deplină, cum nicio altă perfecțiune nu mi-ar putea vreodată oferi. În acele momente nu-mi rămâne altceva de făcut decât să prepar un crumble.

Crumble-ul nu-i nimic altceva decât un strat generos de fructe de sezon, acoperit cu nonșalanță de un amestec sfărâmicios de făină și unt rece. Fructele se gătesc lent în sucul lor propriu, creând un sos aromat, parfumat și mătăsos, în timp ce crusta sfărâmicioasă se rumenește frumos. Nu-i cel mai estetic desert din lume, cu asta sunt de acord, dar gustul e unul pur si simplu divin. Pentru această variantă de crumble am ales cireșe pietroase de iunie, pe care le-am asezonat cu apă de trandafiri (la fel de bine mergea și extractul de vanilie sau migdale), după care le-am acoperit cu un strat generos de unt, făină, zahăr brun și fulgi de migdale. O nebunie curată! Continuă să citești Crumble cu cireșe și migdale

Salată de spanac cu tofu, fenicul și mandarine



Multe n-am de povestit despre salata de spanac cu fenicul, mandarine și tofu, decât că e salata la care am apelat excesiv toamna / iarna aceasta. E o salată colorată, plină de arome îndrăznețe și texturi contrastante și pe lângă toate acestea, mai e și vegană (de post). Feniculul crocant și parfumat merge de minune cu feliile dulci și suculente de mandarină, iar spanacul fraged și ceapa verde aduc un suflu primăvăratic salatei. Drăgălașele triunghiuri de tofu sunt marinate în suc de mandarină, oțet de orez, sos de soia, ulei de măsline, ghimbir și usturoi, după care sunt coapte până când prind o crustă rumenă și crocantă. Simplu și gustos!

Îmi place salata de spanac cu fenicul, mandarine și tofu pentru că:

  • e vegană, deci perfectă pentru zilele de post
  • e o salată plină de gust și culoare
  • e o salată nutritivă
  • e bogată în proteine, ceea ce o face consistentă
  • merge de minune pe tot parcursul anului, legumele se adaptează în funcție de sezon

Continuă să citești Salată de spanac cu tofu, fenicul și mandarine

French Toast din pâine integrală



French Toast (sau Pain Perdu) este un preparat absolut divin. În esență, nu-i nimic altceva decât niște felii de pâine veche de-o zi scufundate într-un amestec de ou și lapte aromat cu scorțișoară, prăjite la foc domol în unt, garnisite cu miere și fructe proaspete și savurate la mic dejun. Prepar aceasă minunăție de fiecare data când mă pricopsesc cu pâine veche pe care parcă nu mă lasă sufletul s-o arunc. Mi se pare fascinat modul în care un ingredient indezirabil, asociat cu alte două trei ingredient banale, se metamorfozează în ceva sublim.

Pentru acest preparat am folosit cam orice tip de pâine, de la cea albă, la cea integrală, focaccia, ciabatta, cozonac, babka sau challah. Cel mai des folosesc pâine integrală veche de două zile, pe care o înmoi într-un amestec de lapte, ou și zahăr brun aromatizat cu vanilie, nucșoară și scorțișoară. Pâinea veche dă preparatului o consistență nemaipomenită; nu-i capăt de țară nici dacă pâinea-i proaspătă, nu-i nevoie să aștepți două zile până când dumneaei catadicsește să se usuce, o poți deshidrata în cuptorul încins timp de vreo 10 minute. Continuă să citești French Toast din pâine integrală

Pere poșate în vin și cremă de mascarpone aromatizată cu apă de flori de portocal



Perele poșate în vin sunt o poveste aparte. Dacă lucrurile simple sunt cele mai sofisticate, atunci perele poșate sunt chintesența acestei idei. Pere, zahăr brun,  vin roșu. Poate și o păstaie de vanilie, un anason stelat și un baton de scorțișoară. N-ai nevoie de mai mult pentru a crea un desert spectaculos, savuros și extrem de rafinat.

Perele poșate sunt foarte versatile. Servite alături de un platou de brânzeturi, complimentează orice masă festivă, oricât de pretențioasă ar fi ea. Servite alături de o bulină de înghețată de vanilie, perele fac deliciul zilelor toride de vară. Dar de data aceasta le-am servit alături de o reducție de vin (vinul în care au fiert perele, bineînțeles) și de o cremă de mascarpone cu miere și apă de flori de portocal. O combinație divină! Continuă să citești Pere poșate în vin și cremă de mascarpone aromatizată cu apă de flori de portocal

Ciocolată caldă

Iubesc ciocolata. O iubesc în orice stare de agregare, în orice varietate de culoare sau combinație de arome. Și o iubesc și mai mult dacă afară-i un ger năprasnic, iar ea e aburindă, cremoasă și aromată, garnisită cu pudră de cacao amăruie și nalbe catifelate.

Îmi place ciocolata caldă pentru că:

  • e dulce – amăruie, cu note subtile de vanilie și cafea
  • e cremoasă, catifelată și decadentă
  • e gata în nici 10 minute
  • îmi încălzește și trupul și sufletul
  • îmi amintește de copilărie

Ingrediente (pentru 2 porții):

  • 1 + ½ lingură de pudră de cacao (12g)
  • 1 – 2 linguri zahăr brun (15 – 30g)
  • 1 + ½ cană de lapte integral (360ml)
  • 100g ciocolată dulce – amăruie (eu folosesc Milka Extra Cacao)
  • ¼ linguriță pudră de cafea solubilă
  • ¼ linguriță extract de vanilie
  • 1/8 linguriță sare de mare

pentru servire:

  •  ¼ linguriță pudră de cacao
  • nalbe (marshmallows)

Continuă să citești Ciocolată caldă

Sos de chili dulce-acrișor (vegan / de post)

sweet-sour-chili-sauce

chili

chili-sauce-jars

Sosul de chili e o chestie divină! E un sos vegan, adică de post, dulce-acrișor, care se prepară din patru ingrediente (chili, oțet de mere, zahăr și usturoi), toate sănătoase și toate accesibile. Sosul acesta are capacitatea de a transforma orice fel de mâncare în ceva sublim. E delicios cu legume sau brânzeturi, cu preparate din carne, cu omlete sau pâine cu ou, cu paste, cu orez, în burgeri sau sandwich-uri. Atât de mult îmi place de dumnealui, încât aș fi în stare să-l sevesc și cu tort de ciocolată, tarte de fructe sau cu te miri ce alte deserturi, atât doar că mă descurajează usturoiul din compoziție.

E un sos dens, are consistența unei dulceți de fructe, iar culoarea este una vibrantă. E dulce-acrișor, parfumat, aromat și picant. Se prepară extrem de rapid, iar ținut în frigider, rezistă până la două luni. Teoretic. Practic, o să termini ditamai borcanul în maxim 2 săptămâni. Pe cuvânt! Sosul de chili e o minunăție! Continuă să citești Sos de chili dulce-acrișor (vegan / de post)

Tort Mocha (Tort de cafea cu cremă Ganache)

cake

cake-slicesponges

chocolate

VespressoCooking face un anișor. Nu-mi vine să cred! Habar n-am cum a zburat timpul, dar mă bucur tare că m-am aruncat cu capul înainte în acest proiect atât de drag mie. A fost un an plin, mi-am schimbat cariera, am pus bazele unei micro ferme de păsări, mi-am descoperit pasiunea pentru fotografie, am urmat cursurile unei școli de bucătari și am devenit chef cu acte-n regulă. Cu riscul de a deveni clișeică, simt nevoia să îți mulțumesc! Îți mulțumesc din suflet pentru fiecare vizită, pentru fiecare rând citit și pentru fiecare rețetă salvată!
Nu puteam aniversa fără un tort, iar acest tort n-are nicio șansă să fie altfel decât extraordinar. Faptul că ciocolata și cafeaua merg nemaipomenit, asta e indiscutabil. Totuși, tortul acesta reușește să mă surpindă la fiecare felie. Blaturile sunt echilibrul perfect între dens și aerat iar ganacheul spumos e pur și simplu divin.

Blatul e de fapt o reinterpretare a unui pandișpani pe care îl savuram frecvent în Italia la mic dejun. M-au cucerit consistența și gustul lui încă de la prima felie și mi-am dorit enorm să-l reproduc în propria mea bucătărie. Persuasivă fiind din fire, am obținut rețeta numaidecât și de atunci o prepar cel puțin de două ori pe lună, dacă nu mai des. Din pură curiozitate am asociat pandișpanul cu o cremă ganache și mi-a plăcut rezultatul la nebunie.

Despre ganache n-am prea multe de povestit. Ganacheul e o cremă clasică obținută din ciocolată (de obicei neagră) topită în smântână pentru frișcă. Consistența finală a cremei e dată de raportul dintre cele două ingrediente. Eu folosesc următoarea schemă: Continuă să citești Tort Mocha (Tort de cafea cu cremă Ganache)

Pâine naan

naan-bread

naans-thickness

tearing-naan-bread

Naan (= pâine, în limba indiană) este mai exact o lipie preparată cu drojdie,
coaptă pe într-un cuptor de lut (tandoor) iar apoi unsă cu ghee, o varietate de unt clarifiat. Pâinicile acestea sunt de departe lipiile mele preferate, pe lângă faptul că sunt adorabile, mai sunt și extrem de gustoase și se și prepară ușor, din ingrediente la îndemână. Timpul de preparare propriu-zisă este scurt, amesteci ingredientele, frămânți câteva minute, porționezi, întinzi cu sucitorul și coci. Preparându-se cu drojdie, au nevoie de un anume timp de dospire între pașii enumerați anterior, dar aluatul crește singur, nu trebuie să-i porți tu de grijă. Timpul de așteptare e de o oră și jumătate, chiar două, depinde de temperatura mediului ambiant, dar, crede-mă, merită fiecare minut alocat. Rezultatul e minunat, pâine e aerată, elastică, cu aromă surprinzătoare de unt și semințe de susan rumenite, o pâine situată la linia aceea fină și foarte greu de atins între rustic și sofisticat. Continuă să citești Pâine naan