Pesto alla Genovese (vegan / de post)

Unul dintre cele mai cunoscute sosuri italiene este pesto alla genovese, un sos
obținut prin mixarea a cinci ingrediente: frunze de busuioc, ulei de măsline, usturoi, muguri de pin și brânză (un amestec de Parmigiano Reggiano și Pecorino Romano). Metoda tradițională de a face pesto presupune strivirea ingredientelor mai sus menționate într-un mojar, denumirea sosului provenind de la verbul pestare (= a bate). Pesto-ul genovez are un gust grozav, nu-i deloc un sos timid ori delicat, având o mulțime de arome puternice care merg minunat împreună.

Deși similare ca gust și consistență, Pesto alla genovese și Pesto genovese sunt două preparate diferite. Denumirea de Pesto genovese o are doar preparatul autentic, cel care conține busuioc, ulei de măsline, muguri de pin, usturoi și brânză. Pentru a i se atribui acest nume, este imperios necesar ca sursa ingredientelor să fie din regiunea Genovei (DOP – denominazione di origine protetta). În schimb denumirea de Pesto alla genovese se referă la un sos preparat în stil genovez, un sos similar celui autentic. Pesto alla genovese poate conține substituente ale ingredientelor mai sus enumerate. Deși respectă rețeta autentică în mare măsură, rețeta de sos de busuioc propusă de mine înlocuiește brânza rasă cu drojdie nutritivă. În felul acesta rețeta devine numai bună în perioada postului.

În mod tradițional, pesto-ul alla genoveze se servește alături de trofie, niște paste lunguiețe (aici le-am servit alături de un pesto de sfeclă și semințe de dovleac), dar nedispunând de pastele cu pricina, m-am văzut nevoită să mă consolez cu o porție generoasă penne integrale. Chiar dacă acest sos se poate prepara cu ajutorul unui robot de bucătărie, eu prefer varianta tradițională. Găsesc pesto-ul preparat într-un mojar mai gustos, aromele se îmbină armonios iar textururile ingredientelor sunt mai omogene. Iar adevăratul motiv e că nu mă chinui ca orbetele să scot sosul dintre lamele robotului de bucătărie. Pe lângă paste, îmi place să servesc acest minunat sos alături de risotto, bruschette, sau ca dressing pentru salate. O minune!

Ingrediente:

⦁ 3 linguri ulei de măsline (75ml)
⦁ 25g frunze de busuioc
⦁ 1 cățel de usturoi
⦁ 1 lingură muguri de pin (10g)
⦁ 1 lingură drojdie inactivă (10g)
⦁ 1/4 lingurițe sare

 

Mod de preparare:

 

  • Spălarea busuiocului. Am spălat frunzele de busuioc și le-am uscat cu ajutorul unor prosoape de hârtie.
  • Usturoi. Am decojit cățelul de usturoi. L-am așezat în mojar, am adăugat sarea și l-am sfărâmat cu ajutorul pistilului prin mișcări de apăsare până când l-am transformat într-o pastă.
  • Busuioc. Am adăugat 1/4 din cantitatea de busuioc. Prin mișcări de apăsare atât sus jos, cât și stânga dreapta, am zdorbit frunzele. Am adăugat încă o pătrime din frunze, continuând procesul de zdrobire.
  • Ulei de măsline. Am adăugat uleiul de măsline în fir subțire, având grijă să învârt pistilul în mojar.
  • Mugurii de pin. Am adăugat mugurii de pin și i-am sfărâmat și pe ei.
  • Drojdia inactivă. Am adăugat drojdia inactivă și am continuat să amestec cu pistilul până am incorporat-o în sos.
  • Servire & resturi alimentare. Am servit sosul alături de niște penne integrale. Resturile se depozitează într-un borcan închis ermetic și se refrigerează.

Notă

1. Busuiocul se poate înlocui cu frunze de pătrunjel, coriandru, rucola, spanac sau cepșoară. Varza kale sau sparanghelul blanșate ar putea fi două alternative la fel de bune.
2. Deși rețeta autentică include muguri de pin, aceștia pot fi costisitori. Alternative mai economice ar fi: nucile, migdalele, alunele de pădure, arahidele, semințele de dovleac, semințele de floarea soarelui sau susanul. De asemenea se pot utiliza și nucile pecan, fisticul sau nucile de macadamia.
3. Surse de inspirație:
ricette.giallozafferano.it 

www.vegolosi.it

www.ilfattoalimentare.it

 

Salată de fasole verde cu usturoi

Am descoperit această salată acum vreo 2 ani și exact din momentul acela nu-mi pot imagina viața fără ea. La cât de rapid se prepară și la cât de delicioasă poate să fie, nu-i de mirare că o prepar cel puțin o dată pe săptămână pe perioada verii. Păstăile de fasole verde se fierb în apă cu sare atât cât să înmoaie, dar fără să-și piardă fermitatea de tot, după care se răcoresc într-un bol mare cu apă și gheață. Până fasolea își face binemeritata siestă în bol, eu prepar rapid o maioneză de casă, o amestec cu iaurt grecesc și o aromatizez cu usturoi și pătrunjel verde. Îmbrac fasolea în straie de sărbătoare și o devorez cu atâta pasiune, ca și cum ar fi ultima masă.

Ingrediente (pentru 4 persoane):

  • 500g fasole verde
  • 2 linguri generoase de maioneză (60g)
  • 2 linguri generoase iaurt grecesc (60g)
  • 2 căței de usturoi
  • 1 lingură suc de lămâie
  • 1 lingură pătrunjel tocat (opțional)
  • sare după gust

Mod de preparare:

  1. Curățarea fasolei. Am spălat fasolea. Am luat fiecare păstaie și i-am tăiat capetele. Am înjumătățit păstăile cu ajutorul unui cuțit.
  2. Fierberea fasolei. Am umplut cu apă o oală, am acoperit oala cu un capac și am pus apa la fiert.
  3. Când apa a început să fiarbă am adăugat 1 lingură de sare. Am adăugat păstăile de fasole și le-am fiert timp de 7 – 8 minute. Fasolea e gata atunci când se înmoaie, fără să-și piardă fermitatea de tot.
  4. Blanșarea fasolei. Între timp am pregătit un vas cu apă rece în care am adăugat vreo 10 cuburi de gheață. După cele 8 minute am strecurat fasolea și am așezat-o rapid în bolul cu apă foarte rece. După ce fasolea s-a răcit complet am așezat-o în strecurător și am lăsat-o deoparte preț de câteva minute.
  5. Sosul. Între timp am preparat maioneza, exact ca aici. Am amestecat 2 linguri generoase de maioneză cu iaurtul grecesc, sucul de lămâie și usturoiul tocat.
  6. Servire. Am adăugat fasolea scursă peste sos și am amestecat. Am asezonat cu sare, am garnisit-o cu pătrunjel tocat și am servit salata cu felii de pâine prăjită.
  7. Resturi alimentare. În cazul în care rămân resturi de salată, aceasta se păstrează foarte bine până la 2 zile în frigider, acoperită cu folie de prospețime.

Sursa de inspirație: www.justapinch.com

Ouă de prepeliță cu sos de usturoi și iaurt grecesc



De când cu adorabila mea fermă de păsări, am ocazia să testez zilnic rețete cu ouă. Ne bucurăm de ouă de găină, rață, gâscă, bibilică, prepeliță, iar dacă am omis vreo drăgălașă lighioană înaripată din enumerație, să-mi fie cu iertare. Așa că treaba-i relativ simplă: noi le oferim lor iubire (și porumb) și ele ne oferă nouă ouă. Am observat că cel mai des mă îndrept înspre ouăle de prepeliță, iar alegerea nu-i justificată atât prin valoarea lor nutritivă, cât prin faptul că se gătesc extrem de repede. Și în plus îmi place să le devorez întregi și să-mi imaginez că ele au dimesiune normală iar eu sunt un gigant, dar asta e o cu totul altă poveste.

Rețeta mea preferată de ouă de prepeliță este și cea mai simplă rețetă pe care o prepar. E delicioasă și e gata în nici 15 minute. Fierb ouăle timp de 3 minute, le decojesc și le servesc alături de un sos catifelat de usturoi și iaurt grecesc. Nu știu ce anume le face perfecte. Poate simplitatea sosului care permite ouălor să strălucească. Poate prepararea sosului care îmi amintește de grația cu care învârtea bunica mea în maioneză. Sau poate dansul bucății de pâine frânte-n sosul galben citrin. Pur și simplu nu știu. Continuă să citești Ouă de prepeliță cu sos de usturoi și iaurt grecesc

Tahini – pastă de susan (vegan / de post)



Tahini este o pastă de susan indispensabilă în bucătăria orientală. Este un sos catifelat, fluid, cu o aromă plăcută de susan. Tahini poate fi achiziționat din magazinele cu specific oriental, dar poate fi preparat și în casă, cea de-a doua variantă fiind mult mai puțin costisitoare. Tahini se prepară din 3 ingrediente: semințe de susan, ulei vegetal și sare. Semințele de susan se prăjesc într-o tigaie, atât cât să devină discret aurii și parfumate, după care se sfărâmă într-un robot de bucătărie (sau într-un mojar, asta dacă ești iubitor de sporturi extreme, bineînțeles) . După măcinare se adaugă câteva linguri de ulei, care transformă semințele într-o emulsie galben-aurie, parfumată și mătăsoasă.

Eu mă bucur zilnic de gustul minunat al acestui preparat. Îl folosesc la humus, baba ganoush, ca dressing pentru salate sau legume fierte sau pur și simplu întins pe pâine proaspătă, alături de chives, lime și fulgi de chili. Pe lângă savoarea pe care o dă preparatelor, tahini aduce și un aport considerabil de nutrienți (proteine, grăsimi nesaturate, calciu, complex de vit B). Tahini e pur și simplu divin și dacă nu ai avut până acum ocazia să te convingi, te încurajez din tot sufletul să o faci! Continuă să citești Tahini – pastă de susan (vegan / de post)

Sos de chili dulce-acrișor (vegan / de post)

 

chili

chili-sauce-jars

Sosul de chili e o chestie divină! E un sos vegan dulce-acrișor, care se prepară din trei ingrediente (chili, oțet de mere și zahăr), toate la-ndemână și toate relativ necostisitoare. Sosul acesta are capacitatea de a transforma orice fel de mâncare în ceva sublim. E delicios cu legume sau brânzeturi, cu omlete sau pâine cu ou, cu paste, cu orez, în burgeri sau sandwich-uri. Atât de mult îmi place de dumnealui, încât aș fi în stare să-l servesc și cu tort de ciocolată, tarte de fructe sau cu te miri ce alte deserturi, atât doar că mă descurajează usturoiul din compoziție.

E un sos dens, are consistența unei dulceți de fructe, iar culoarea este una vibrantă. E dulce-acrișor, parfumat, aromat și picant. Se prepară extrem de rapid, iar ținut în frigider, rezistă până la două luni (dacă borcanul cu dulceață sterilizează prin fierbere, preparartul va rezista mult și bine în cămară). Teoretic. Practic, o să termini ditamai borcanul în maxim 2 săptămâni. Pe cuvânt! Sosul de chili e o minunăție! Continuă să citești Sos de chili dulce-acrișor (vegan / de post)

Pulpe de cocoș în sos de vin și salvie

rooster-plating

braised-rooster

thick-sauce

Cocoșul, ca pilon de bază al unei gospodării, are o viață extrem de activă, fertilizează ouăle, menține ordinea socială, mă aleargă pe mine când mi-e lumea mai dragă  își apără familia de eventualii prădători, așa că toată sumedenia aceasta de activități trebuie să fie susținută de o masă muculară extrem de puternică. După prepararea termică, această masă musculară atât de necesară îndepliniriii atribuțiilor zilnice, devine (de cele mai multe ori) o experiență ațoasă și înecăcioasă. Bref, o experiență neplăcută. Pentru a frăgezi carnea și pentru a o face să devină suculentă, eu aplez la 2 trucuri:

  1. Las carnea la maturat în frigider pentru un interval de 2-4 zile. Trucul acesta l-am învățat de la bunica mea și îl aplic (cu succes) de fiecare dată. Șterg bine cocoșul, îl învelesc în hârtie pergamentată, îl depozitez pe un raft al frigiderului pe care nu-l accesez foarte des, pentru a nu deranja carnea împachetată și o scot din frigider cu o oră înainte de a o prepara (pentru a ajunge la temperatura camerei). Spre deosebire de folia de plastic, hârtia pergamentată lasă carnea să respire și să se frăgezească în voie.
  2. O gătesc lent, la temperatură joasă. O sigilez în tigaie, doar cât să-i dau culoare, o sting cu vin, o acopăr de jumătate cu supă, acopăr tigaia cu un capac și las cocoșul să se gătească timp de o oră, având grijă să stropesc carnea cu sucurile din tigaie din 15 în 15 minute. În mod evident, cu cât cocoșul este mai înaintat în vârstă, cu atât timpul de gătire este mai lung.

Aplicând aceste 2 trucuri, rezultă de fiecare dată o friptură fragedă și suculentă. Gustul cărnii e pur și simplu divin, onctuos, ușor fieros și cu note subtile de vin și salvie. Dacă n-am reușit să-ți spulber mitul eu-nu-mănânc-pui-de-casă-că-i-prea-ațos, măcar sper că te-am pus pe gânduri! Continuă să citești Pulpe de cocoș în sos de vin și salvie