Paste cu sos cremos de ardei copți (vegan / de post)

Cremoase, aromate și picante, aceste paste cu sos catifelat de ardei copt sunt alegerea perfectă atunci când timpul nu mi-e prieten. Cu un pic de organizare, treaba-i gata în nici jumătate de ceas. Cât timp fierbe apa pentru paste, coc ardeii, cât timp fierb pastele, prepar sosul. Pipele rigate, acele paste cilindrice curbate, se împacă de minune cu sosul meu cremos. Odată amestecate cu sosul, acestea îl captează în interiorul lor, așa că mă bucur de sosul acela fin și onctuos la fiecare înghițitură. O nebunie curată, ce să mai…

 

Ingrediente (pentru 4 porții):

pentru sos:

  • 2 ardei grași roșii (2 X 130g)
  • 360ml lapte de migdale
  • 1 ceapă roșie (100g)
  • 4 căței de usturoi
  • 3 linguri de drojdie inactivă (25g)
  • 1 ½ lingură amidon (15g)
  • 3 linguri ulei de măsline (45ml)
  • 1 ardei iute “ochi de pasăre” uscat (sau 1/2 de ardei pentru o iuțeală mai discretă)
  • sare și piper după gust

 

pentru servire:

  • 350g paste pipe rigate
  • frunze de busuioc proaspăt
  • drojdie inactivă

 

Mod de preparare:

  1. Paste. Am luat o oală medie și am umplut-o cu 2l de apă. Am acoperit-o cu un capac și am așteptat să fiarbă apa. Când apa a început să clocotească am adăugat 1 lingură de sare și pastele. Am fiert pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
  2. Coacerea ardeilor. În timp ce pastele fierbeau m-am ocupat de ardei. Am lust un disc de metal și l-am așezat pe ochiul cel mare aragazului. Am așezat ardeiul și l-am copt pe toate părțile, având grijă să îl înnegresc uniform. L-am așezat într-o oală mică de sosuri și l-am acoperit cu un capac pentru a face condens (în felul acesta fiindu-mi mult mai ușor să-l curăț). Am procedat exact la fel cu cel de-al doilea ardei.
  3. Decojirea ardeilor. Am decojit amândoi ardeii, le-am înlăturat cotorul și semințele, i-am clătit și i-am uscat cu un prosop de hârtie.
  4. Ceapa și usturoiul. Am decojit ceapa și am tăiat-o rondele. Am decojit usturoiul.
  5. Prepararea sosului. În vasul unui blender am mixat laptele împreună cu ceapa, usturoiul și ardeiul iute. Am adăugat ardeii copți, uleiul de măsline, amidonul și fulgii de drojdie inactivă.
  6. Fierberea sosului. Am turnat sosul într-o oală și l-am fiert la foc mic-mediu până când s-a îngroșat (vreo 7 minute).
  7. Asamblare & servire. Am turnat sosul peste pastele fierte și scurse, după care am amestecat energic. Am servit pastele cu sos de ardei copt în boluri; am presărat fulgi de drojdie inactivă și panglici de busuioc.

Sursa de inspirație: www.minimalistbaker.com


 

Salată de quinoa cu rucola și ardei (vegan / de post)

Iubesc rucola, iubesc quinoa, așa că era imposibil să nu mă îndrăgostesc de o salată în care vedetele sunt taman ingredientele mai sus menționate. Când mai adaugi în ecuație cuburi de ardei gras, ceapă, semințe de pin și un dressing citric dulce-acrișor, obții un preparat de zile mari. Mai iubesc această salată pentru că are un gust absolut minunat și o cromatică fabuloasă. E consistentă, nutritivă, rapidă și foarte ușor de preparat. Pur și simplu divină!

Ingrediente (pentru 2 porții):
⦁ 100g quinoa (1/2 cană) – eu am folosit quinoa tricoloră
⦁ 240ml apă (1 cană)
⦁ 40g rucola
⦁ 1/2 ardei gras (100g)
⦁ 1/2 ceapă roșie (30g)
⦁ 1 lingură semințe de pin (10g)
⦁ 2 linguri de oțet de mere
⦁ 1 lingură ulei de măsline
⦁ 1 lingură sirop de arțar (sau mai mult, în fucție de aciditatea citricelor)
⦁ sucul și coaja unei portocale de dimensiune mică, preferabil bio (aprox. 60ml sau 4 linguri)
⦁ sucul și coaja unei jumătăți de lime, preferabil bio (prox. 15ml sau 1 lingură)
⦁ sare și piper după gust

Mod de preparare:

1. Quinoa. Am așezat quinoa într-o sită și am spălat-o sub jet de apă timp de un minut, după care am scurs-o. Am așezat-o într-o oală de sosuri, am adăugat apa și un sfert de linguriță de sare și am pus-o la fiert la foc mare, neacoperită. Când apa a început să fiarbă, am acoperit oala cu un capac și am redus focul la minimum. Am lăsat să fiarbă timp de 15 minute, după care am stins focul și am mai lăsat oala acoperită pe aragaz (cu focul stins) încă 5 minute. După cele 5 minute am afânat quinoa cu ajutorul unei furculițe. Am răsfirat quinoa pe o farfurie pentru a se răci mai rapid.

2. Muguri de pin. Între timp am luat o tigaie și am rumenit în ea mugurii de pin la foc mediu, având însă grijă să nu se ardă. I-am lăsat deoparte pentru a se răci.

3. Ardei și ceapă. Am eliminat cotorul ardeiului, l-am tăiat în fâșii, după care în cuburi egale. Am decojit ceapa și am tocat-o fin.

4. Citricele. Am ras coaja portocalei și limetei, după care le-am stors într-un bol.

5. Dressing și asamblare. Pentru a forma dressingul, am luat un bol și am amestecat oțetul cu uleiul și siropul de arțar. Am adăugat sucul și coaja citricelor și am amestecat. Am adăugat ceapa, ardeiul și rucola și am amestecat. În final am adăugat quinoa și am presărat mugurii de pin.

6. Resturi alimentare. În cazul în care rămân resturi de salată, acestea se păstrează foarte bine până la 24 de ore în frigider, acoperite cu folie de prospețime.

Sursa de inspirație: Forks over Knives, pag 62

Roșii umplute cu spanac și quinoa (vegan / de post)

Mă bucur nespus că am descoperit această rețetă de roșii umplute cu quinoa și spanac, căci tare gustoase mai sunt. Am cules niște roșioare din propria-mi grădină de verdețuri, le-am eliminat interiorul, le-am umplut cu un amestec de quinoa, spanac și pesto de busuioc și le-am copt atât cât să se înmoaie. M-am ales cu un preparat pe cât de elegant, pe atât de savuros. Trebuie să menționez că umplutura de quinoa e atât de gustoasă încât aș savura-o ca atare, dar în asocierea cu aciditarea roșiilor, ea devine pur și simplu un deliciu. Un deliciu perfect pe perioada postului!

Ingrediente (pentru 4 porții):

⦁ 8 roșii de dimensiune medie
⦁ 60g quinoa uscată
⦁ 250ml supă de legume (160ml pentru quinoa + 90ml pentru coacere)
⦁ 1 lingură ulei de măsline
⦁ 1 ceapă roșie de dimensiune medie (75g)
⦁ 150g spanac proaspăt
⦁ 4 linguri sos pesto vegan (de post) – rețeta o găsiți aici

 

Mod de preparare:

1. Quinoa. Am așezat quinoa într-o sită și am spălat-o sub jet de apă timp de un minut, după care am scurs-o. Am așezat-o într-o oală de sosuri, am adăugat 160ml de apă (practic, vorbim de 1 parte quinoa și 2 părți de lichid) și un sfert de linguriță de sare și am pus-o la fiert la foc mare, neacoperită. Când apa a început să fiarbă, am acoperit oala cu un capac și am redus focul la minimum. Am lăsat să fiarbă timp de 20 minute, după care am stins focul și am mai lăsat oala acoperită pe aragaz (cu focul stins) încă 5 minute. După cele 5 minute am afânat quinoa cu ajutorul unei furculițe.

2. Spanac. În timp ce quinoa fierbea, m-am apucat de spanac. Am decojit ceapa și am tocat-o fin. Într-o tigaie antiaderentă am încins o lingură de ulei la foc mediu. Am adăugat ceapa am sotat-o vreo 5 minute, până când ceapa a devenit translucidă. În timp ce ceapa se călea, am splălat spanacul și l-am tocat mărunt. L-am adăugat peste ceapă, am acoperit tigaia cu un capac și l-am gătit la foc mic pentru vreo 5 minute.

3. Roșii. Am luat o roșie și i-am tăiat un căpăcel de vreo milimetri de la bază pentru a-i oferi stabilitate. I-am tăiat capacul (partea de la vârf) și l-am lăsat deoparte. Cu o linguriță i-am scobit interiorul. Am procedat la fel și cu restul roșiilor.

4. Umplerea roșiilor. Am așezat quinoa afânată peste spanacul sotat. Am adăugat pesto, am amestecat și am aseozant cu sare și piper. Am asezonat roșiile cu sare și piper, după care le-am umplut cu câte o lingură de amestec. Am așezat fiecare roșie în tavă și le-am acoperit cu capacele lor.

5. Coacerea roșiilor. În tavă am adăugat vreo 6 linguri de supă și am introdus tava în cuptorul preîncălzit la 200C / 400F (treapta 6). Le-am copt timp de 20 de minute (până când s-au înmuiat).

6. Servire & resturi alimentare. Le-am servit calde, alături de o felie de pâine de casă unsă cu pesto alla genovese.  În cazul în care rămân resturi de salată, aceasta se păstrează foarte bine până la 2 zile în frigider, acoperită cu folie de prospețime.

Notă: 

1.  Eu am folosit quinoa tricoloră. Se poate folosi și quinoa clasică.
2.  Quinoa se poate înlocui cu orez fiert. La fel de bine se pot folosi farro sau cous cous.
3.  Se poate utiliza și spanac congelat. Acesta se decongelează și se stoarce în tifon până când se elimină toată apa.
4.  Sursa de inspirație: www.stacyhomemaker.com

Jumări de tofu cu ardei și spanac (vegan / de post)

Habar n-am avut că poți prepara niște jumări de ouă absolut delicioase și să nu folosești ouă, ci tofu. Tofu sfărâmat, asezonat cu câteva condimente și vreo două trei legume crează cele mai faine „ouă” jumări pe care le-am gustat vreodată. Aceste jumări de tofu cu ardei și spanac sunt absolut delicioase și nu iau mai mult de 10 – 15 minute. În ceea ce privește condimentele, eu folosesc turmenic, chimion, pudră de usturoi și ardei iute. În această ecuație turmenicul nu-i responabil numai pentru aromă, ci și pentru galbenul acesta vibrant și veridic pe care-l oferă jumărilor. Ceapa se sotează împreună cu ardeiul, se adaugă spanacul și se înăbușă preț de câteva clipe, după care se adaugă tofu sfărâmat și condimentele. Se mai ține tigaia pe foc până când tofu se rumenește frumos, după care se devorează totul, așa, din tigaie. O nebunie curată!

 

Ingrediente (pentru 2 porții):

  • 200g tofu natur / în saramură (o cutie)
  • 1/2 ceapă roșie (50g)
  • 1/2 de ardei gras (70g)
  • 2 mâini de spanac baby (50g)
  • 1 lingură ulei
  • 2 linguri apă sau supă de legume
  • 1/2 linguriță turmenic (curcuma)
  • 1/2 linguriță linguriță chimion (nu chimen)
  • 1/2 linguriță pudră de usturoi
  • un vârf de cuțit de chili
  • sare după gust

Mod de preparare:

  1. Am tapetat bucata de tofu cu un șervet, am învelit-o și am așezat o greutate deasupra ei pentru a elimina excesul de apă.
  2. Am tocat ceapa și ardeiul gras. Într-o tigaie antiaderentă am înceâins o lingură de ulei la foc mediu. Am adăugat ceapa și ardeiul și le-am sotat vreo 3 minute, până când ceapa a devenit translucidă.
  3. Între timp am spălat spanacul și l-am zvântat prin centrifugare. L-am adăugat și pe el în tigaie și am acoperit tigaia cu un capac mare. L-am înăbușit timp de vreo 3 minute, până când s-a înmuiat.
  4. Între timp am șters din nou tofu cu un șervet, după care l-am sfărâmat între degete. Într-o cană am format un sos amestecând condimentele cu apa.
  5. Cu ajutorul unei spatule am așezat legumele într-o parte a tigăii și în partea goală a tigăii am așezat tofu. Peste tofu am adăugat sosul condimentat și am amestecat cu o spatulă pentru a distribui sosul uniform.
  6. Am mărit focul la maximum și am amestecat toate ingredientele. Am mai ținut tigaia pe foc vreo 2 – 3 minute, până când tofu s-a rumenit.
  7. Am servit imediat jumările de tofu alături de pâine challah.


    Sursa de inspirație: www.minimalistbaker.com

Salată de farro cu ciuperci și ceapă murată (vegan / de post)

Farro (alacul sau grâul emmer) este o cereală din familia gramineelor care se cultivă încă din antichitate. Are o consistență ușor cauciucată și o aromă subtilă de nuci. Farro este o excelentă sursă de fibre, proteine, complex vit B și microelemente (magneziu, fier și zinc).

Se prepară la fel ca pastele făinoase, mai precis se fierbe în apă cu sare, timpul de gătire variind între 25 și 45 de minute. Astăzi l-am servit sub forma unei salate absolut divine, poate cea mai bună salată pe care am gustat-o în ultima perioadă, dacă nu vreodată. O salată de farro cu ciuperci și ceapă murată, o salată plină de gust, culoare și texturi contrastante. Până când farro fierbea domol în oală, am feliat  o ceapă roșie și am murat-o într-o soluție de apă cu zahăr brun și oțet de mere. În soluția aceasta am feliat și o sfeclă mititică, aceasta oferindu-i panglicilor de ceapă o culoare roz-zmeură aproape hipnotică. După ce am pus ceapa la murat, am rumenit niște ciuperci champignon în ulei de măsline asezonat cu chili, iar la final le-am înmiresmat cu usturoi tocat fin și cimbru proaspăt! O minune, nu alta!

Ingrediente (pentru 2 porții):

  • 150g farro uscat
  • 250g ciuperci champignon
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 1/8 linguriță pudră de chili
  • 1 linguriță cimbru proaspăt (tocat)
  • 2 căței de usturoi
  • 1 ceapă roșie de dimensiune medie
  • 1/2 cană de apă (120ml)
  • 2 linguri zahăr brun
  • 2 linguri oțet de mere
  • 1 sfleclă roșie de dimensiune mică

Mod de preparare:

  1. Am umplut o oală de sosuri cu apă, am acoperit-o și am pus-o la fiert. Când apa a început să clocotească, am adăugat 1 lingură de sare. Am adăugat farro, am redus focul la minimum și l-am fiert până când s-a înmuiat, păstrându-și totuși consistența cauciucată (al meu a fost gata în 20 de minute).
  2. Între timp am decojit sfecla cu un peeler de legume și am tăiat-o în felii subțiri, după care am așezat-o într-o oală mică. Am decojit ceapa, am înjumătățit-o, după care am felit-o subțire. Am așezat feliile de ceapă peste sfeclă, după care am adăugat o jumătate de cană de apă, cele 2 linguri de zahăr și cele 2 linguri de oțet. Am pus oala pe foc și am așteptat ca lichidul să dea în clocot, după care am redus focul la minimum și am mai lăsat oala la fiert pentru 1 minut. După un minut am lăsat oala deoparte, pentru ca ceapa să se marineze.
  3. Între timp am curățat ciupercile cu un burete de vase curat, le-am îndepărtat piciorușele și am înjumătățit pălărioarele. Am luat o tigaie, am adăugat o lingură de ulei de măsline și pudra de chili și am pus tigaia la încins la foc mediu-mare. Am sotat ciupercile (pălărioarele împreună cu piciorușele) până când lichidul s-a evaporat și ele s-au rumenit frumos. Am adăugat usturoiul și cimbrul tocat, am amestecat încontinuu timp de 1 minut, după care am deglasat tigaia cu 1 lingură de suc de lămâie.
  4. Am strecurat farro, l-am clătit cu apă rece, după care l-am lăsat în sită pentru ca apa să se elimine.
  5. Am strecurat ceapa cu ajutorul unei site, după care am eliminat bucățile de sfeclă.
  6. Am amestecat farro cu ciupercile sotate, am adăugat 1 lingură de ulei de măsline și am asezonat cu sare. Am așezat salata în farfurii și am garnisit-o cu ceapa murată.
  7. În cazul în care rămân resturi de salată, aceasta se păstrează foarte bine până la 2 zile în frigider, acoperită cu folie de prospețime.



Sursa de inspirație: www.cookieandkate.com

Salată de fasole cu ton, țelină și roșii cherry

Salata de fasole cu ton, țelină și roșii cherry coapte e pur și simplu divină, pe cât e de consistentă, pe atât e de savuroasă. E o salată rustică, cu un aspect nefinisat, dar e încântătoare prin combinația de arome, texturi și culori. Se prepară-n doi timpi și trei mișcări, roșiile cherry înjumătățite se rumenesc în cuptor atât cât să se caramelizeze frumos și să-și intensifice aroma. Între timp pregătesc celelalte ingrediente și prepar dressingul mătăsos de muștar și cina-i gata. Sau prânzul. Sau micul dejun, dacă ești mai temerar/ă din fire. O servesc peste o felie de pâine integrală prăjită și frecată cu usturoi și o savurez de la prima până la ultima îmbucătură. Continuă să citești Salată de fasole cu ton, țelină și roșii cherry

Supă de roșii cu cârnați și ouă poșate



Supa de roșii cu cârnați și ouă poșate, o supă pe cât de rustică, pe atât de gustoasă. E supa copilăriei mele, e supa dimineților cu „roșu-n gât”, e supa de dinainte de teme și supa zilelor dulci de vacanță. E o supă a contrastelor, sucul de roșii parfumat cu busuioc proaspăt se împletește cu aroma cârnatului afumat, iar geometria perfectă a lășcuțelor de casă întregește frumusețea imperfectă a oului poșat.

Îmi place supa de roșii cu cârnați și ouă poșate pentru că:

  • e pur și simplu delicioasă, e consistentă și parfumată
  • e gata în 30 de minute
  • se prepară, practic, singură
  • presupune vreo 5 ingrediente, toate la-ndemână
  • merge nemaipomenit pe tot parcursul anului

Continuă să citești Supă de roșii cu cârnați și ouă poșate

Salată de valeriană cu ciuperci, struguri și halloumi

Salad - eatingSalad - close up
V-am spus că nu-mi plac salatele și cu alte ocazii, așa că n-are rost s-o mai lungesc. În continuare nu le am la suflet, dar le mănânc strict pentru beneficiile nutritive. Salata aceasta e surprinzător de gustoasă (pentru o adunătură de verdețuri și trei fire de brânză) și se prepară-n doi timpi și trei mișcări. Vedeta acestei salate e brânza halloumi, o brânză cu un punct de topire mai ridicat decât al brânzeturilor obișnuite, ceea ce o face ideală pentru prăjit. E o salată foarte aromată iar consistența brânzei halloumi e pur și simplu adictivă. Continuă să citești Salată de valeriană cu ciuperci, struguri și halloumi