Pâté de mazăre și ricotta cu ceapă caramelizată

Pea appetizersFocacciaBlanched peas
Pâté-ul de mazăre preparat din mazăre congelată e un aperitiv foarte gustos.   Atunci când e preparat din mazăre proaspătă, pâté-ul devine pur și simplu demențial. Mazărea blanșată, mixată împreună cu ricotta, parmezan, ceapă verde și mentă se transformă într-o cremă densă, aromată, cu gust de primăvară și de un verde aproape ireal. Aproape.

Nemaiavând pâine în casă, m-am gândit că ar fi o idee strălucită să pregătesc o focaccia (preparată fix după rețeta aceasta), pentru că ș-așa nu mai făcusem de mult pâine (de 3 zile, ca să fiu mai precisă). Așa că până a dospit focaccia, am preparat rapid pâté-ul de mazăre și ricotta. Cum aveam ceva timp la dispoziție, m-am decis să caramelizez și vreo 2 cepe uitate de câteva săptămâni bune în cămară. Le-am caramelizat încet, la foc mic, fără zahăr, până au căpătat o culoare brună și un gust extrem de bogat și dulce. Am asamblat preparatele enumerate anterior și am obținut un aperitiv drăgălaș și extrem de gustos.

 Pâté de mazăre

Ingrediente (pentru 6 porții):

  • 300g mazăre (proaspătă sau congelată)
  • 125g ricotta
  • 30g parmezan ras
  • 1 ceapă verde
  • 5 frunze de mentă
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 2 linguri suc de lămâie
  • sare și piper după gust

Mod de preparare:

  1. Am blanșat mazărea. Am pus la fiert 2l de apă. Când apa a început să fiarbă am adăugat 1 lingură de sare. Am adăugat boabele de mazăre și le-am fiert timp de 3 minute. Între timp am pregătit un vas cu apă rece în care am adăugat vreo 10 cuburi de gheață. După cele 3 minute am strecurat mazărea și am așezat-o rapid în bolul cu apă foarte rece. După ce mazărea s-a răcit complet am strecurat-o și am așezat-o în vasul robotului de bucătărie.
  2. Peste mazărea blanșată am adăugat ricotta, parmezanul, ceapa verde feliată, frunzele de mentă proaspătă și uleiul de măsline și am mixat până am obținut o cremă densă.
  3. Am asezonat cu sare, piper și suc de lămâie.
    Pea pate - ingredients

Peas pate
Ceapă caramelizată

Ingrediente (pentru 6 porții):

  • 2 cepe mari
  • 1 lingură unt
  • 1 lingură oțet balsamic
  • sare după gust

Mod de preparare:

  1. Am curățat cepele și le-am tăiat solzi (poză).
  2. Am așezat untul într-o tigaie de fontă. Am topit untul la foc mediu, după care am adăugat ceapa pe care am călit-o, amestecând frecvent, până când a devenit translucidă (între 5 și 10 minute).
  3. După ce a devenit translucidă am redus focul la minimum și am gătit-o vreo 30 de minute, amestecând din când în când până când s-a caramelizat uniform.
  4. Am deglasat tigaia adăugând 1 lingură de oțet balsamic și 2 linguri de apă și am amestecat până când toate fâșiile de ceapă de pe fundul tigăii s-au dezlipit, după care am asezonat-o cu sare.
    Caramelized onion - ingredients

Slicing onionCaramelized onion
Asamblare:

Am feliat focaccia cu grijă, am întins pâté-u-ul de mazăre cu ajutorul unui cuțit și peste el am așezat panglici de ceapă caramelizată și germeni de ridiche.
Focaccia slicesAppetizers

Sursa de inspirație: www.gimmesomeoven.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *