Burrito pentru mic dejun (tortilla umplută cu ouă cremoase, somon, zucchini și roșii)

Burritos

Creamy eggs

Tortilla & toppings

Burrito este un preparat mexican, o lipie (tortilla) umplută cu legume, cereale, lactate sau diverse derivate din carne. Lipia umplută se rulează, rezultând astfel un cilindru. E un preparat foarte savuros, fiind apreciat atât pentru gust, cât și pentru faptul că e compact, fiind astfel foarte ușor de mâncat.

Când vine vorba despre micul dejun, situația este foarte clară: nu-l sar nici în ruptul capului. Nefiind pretențioasă din fire, consum cam orice la micul dejun, de la cereale cu lapte, la fructe, legume, brânzeturi, mezeluri și produse de panificație (preferabil în număr par și preferabil cu ciocolată). Când am o jumătate de oră la dispoziție, pregătesc negreșit buritto, lipia mai sus menționată, pe care o umplu cu ce am la îndemână (în intervalul acesta de timp intră și prepararea lipiilor de la zero). Deși am încercat multe combinații, varianta mea preferată rămâne tortilla umplută cu ouă cremoase, somon afumat, zucchini și roșii. Ouăle preparate după tehnica aceasta sunt absolut divine, sunt incredibil de cremoase și onctuase, neavând textura aceea cauciucată, specifică jumărilor din ou. E o combinație nemaipomenit de bună!

Ingrediente (pentru 2 persoane):

  • 2 tortilla (din comerț sau făcute în casă după rețeta aceasta)
  • 4 ouă
  • 2 linguri de unt
  • 1 lingură de chives tocat
  • 1 lingură de smântână de gătit
  • 60g somon afumat (tăiat în cubulețe)
  • 6 roșii cherry
  • 1 zucchini
  • sare și piper după gust

Ingredients

Zucchini

Sauted zucchini

Tomato cubesUncooked eggs

Cooking process

Cooked eggs

Mod de preparare:

  1. Am îndepărtat cele 2 capete ale dovlecelului, după care l-am tăiat în fâșii late de o jumătate de centimetru. Le-am așezat pe un șervet de hârtie și le-am sărat cu o jumătate de linguriță de sare pentru a le extrage apa. Le-am lăsat deoparte pentru 10-15 minute.
  2. Am luat roșiile cherry și le-am tăiat în 4. Le-am scos sâmburii și sucul, după care le-am tăiat în cubulețe (poză).
  3. Cât timp dovleceii stăteau la sărat, am preparat ouăle cremoase. Pentru ca să-și mențină consistența cremoasă, ouăle se gătesc în intervale de câte 30 de secunde la foc mediu, după care se iau de pe flacără pentru câte 10 secunde.
  4. Într-o oală de sosuri am pus o jumătate de lingură de unt și peste unt am spart 2 ouă (nu am pus sare decât la final; pusă la început, sarea lichefiază ouăle). Am așezat oala pe foc mediu și am început să amestec cu o spatulă de silicon rezistentă la căldură. După vreo 30 de secunde amestecul începuse să se îngroașe, așa că am dat oala la o parte și am continuat să amestec vreo 10 secunde. Am așezat din nou oala pe foc și am mai gătit ouăle vreo 30 de secunde, amestecând încontinuu. În această etapă începeau deja să se zărească firicele de ou coagulat (poză). Am dat din nou oala la o parte și am amestecat câteva secunde. Am readus oala pe foc și am gătit ouăle vreo 30 de secunde. Am stins focul, am adăugat smântâna, chives, sare și piper și am amestecat.
  5. După cele 10 minute am șters foarte bine feliile de zucchini cu un șervet de hârtie (poză). Le-am tăiat în tăiței lați de 1 cm. Am luat o tigaie de fontă și am topit 1 lingură de unt. Am adăugat dovleceii și i-am sotat la foc mediu timp de un minut.
  6. Pentru a asambla burrito, am așezat o lipie pe o farfurie. Pe lipie am așezat un rând de ouă cremoase, unul de cubulețe de somon afumat, unul de zucchini sotat și unul de cubulețe de roșii cherry. Am rulat lipia cât mai strâns și am tăiat-o în două (poză).
    Tortilla

Burrito

Sursa de inspirație: www.food.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *