Pâine naan



Naan (= pâine, în limba indiană) este mai exact o lipie preparată cu drojdie,
coaptă pe într-un cuptor de lut (tandoor) iar apoi unsă cu ghee, o varietate de unt clarifiat. Pâinicile acestea sunt de departe lipiile mele preferate, pe lângă faptul că sunt adorabile, mai sunt și extrem de gustoase și se și prepară ușor, din ingrediente la îndemână. Timpul de preparare propriu-zisă este scurt, amesteci ingredientele, frămânți câteva minute, porționezi, întinzi cu sucitorul și coci. Preparându-se cu drojdie, au nevoie de un anume timp de dospire între pașii enumerați anterior, dar aluatul crește singur, nu trebuie să-i porți tu de grijă. Timpul de așteptare e de o oră și jumătate, chiar două, depinde de temperatura mediului ambiant, dar, crede-mă, merită fiecare minut alocat. Rezultatul e minunat, pâine e aerată, elastică, cu aromă surprinzătoare de unt și semințe de susan rumenite, o pâine situată la linia aceea fină și foarte greu de atins între rustic și sofisticat.

Ingrediente:

  • 300g făină + 35g (pentru frământare)  – 2 căni + ¼ cană
  • 125ml apă “ca de pâine” – 36-40°C        – ½ cană
  • ½ plic drojdie activă uscată (4g)
  • 25g zahăr tos brut                                     – 2 linguri
  • 15 ml lapte                                                  – 1 lingură
  • 4g sare de mare                                         – 1 linguriță
  • 1 ou mic (35g)
  • 30 unt                                                           – 2 linguri
  • 9g susan negru                                           – 1 lingură

Mod de preparare:

  1. Într-un bol am amestecat apa, zahărul și drojdia și am lăsat bolul deoparte pentru 15 minute. După cele 15 minute drojdia se activase și amestecul era spumos la suprafață (poză).
  2. Într-un bol încăpător am cernut 300g de făină împreună cu sarea. Am făcut o adâncitură în mijlocul ei și am turnat amestecul de drojdie, oul bătut și laptele. Am amestecat cu o lingură de lemn până am format o minge de aluat.
  3. Am mutat aluatul pe suprafața de lucru pudrată cu făină și l-am frământat timp de 5 minute, pudrându-l cu făină atunci când era prea lipicios. După cele 5 minute de frâmântare aluatul devenise suplu și elastic (poză).
  4. L-am pus înapoi în bol, l-am așezat într-un loc cald, l-am acoperit cu un prosop și l-am lăsat să dospească până când și-a dublat volumul (o oră).
  5. După ce a dospit, l-am readus pe suprafața de lucru pudrată cu făină și l-am frământat pentru a elibera bulele de aer acumulate în interiorul său, după care l-am modelat sub forma unei mingi.
  6. Cu un cuțit ascuțit și pudrat cu făină am împărțit mingea în 8 triunghiuri (am înjumătățit-o, am tăiat în două fiecare jumătate iar apoi am înjumătățit fiecare sfert) (poză).
  7. Am unit două unghiuri ale unui triunghi de aluat și am format, în mâini, o mingiuță. Am procedat la fel și cu celelalte 7 bucăți (poză).
  8. Am așezat mingiuțele pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, le-am acoperit cu un prosop curat și le-am lăsat să dospească vreo 30 de minute.
  9. După 30 de minute își dublaseră volumul, așa că am luat câte o minge de aluat, am așezat-o pe un blat tapetat cu făină și am aplatizat-o cu un sucitor.
  10. După ce am aplatizat-o, am presărat niște semințe de susan negru și am întins-o cu sucitorul, pornind din centru și mergând înspre margini, până am obținut o lipie cu grosimea de 0.5 – 0.7cm . Dacă aș fi presărat în momentul acesta semințele de susan, acestea nu ar fi aderat la lipie și ar fi căzut în timpul coacerii.
  11. Am încălzit o tigaie pe foc mediu și am așezat lipia cu fața cu semințele în sus. Am copt-o 2 minute, până când au apărut bulele la suprafață, după care am întors-o și am mai copt-o încă 2 minute. Am procedat la fel și cu celelalte 7 lipii.
  12. Am așezat lipiile pe o farfurie și le-am uns pe fiecare cu unt topit.

    Sursa de inspirație: www.allrecipes.com








 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *