Tort Mocha (Tort de cafea cu cremă Ganache)



sponges

chocolate

cake

VespressoCooking face un anișor. Nu-mi vine să cred! Habar n-am cum a zburat timpul, dar mă bucur tare că m-am aruncat cu capul înainte în acest proiect atât de drag mie. A fost un an plin, mi-am schimbat cariera, am pus bazele unei micro ferme de păsări, mi-am descoperit pasiunea pentru fotografie, am urmat cursurile unei școli de bucătari și am devenit chef cu acte-n regulă. Cu riscul de a deveni clișeică, simt nevoia să îți mulțumesc! Îți mulțumesc din suflet pentru fiecare vizită, pentru fiecare rând citit și pentru fiecare rețetă salvată!
Nu puteam aniversa fără un tort, iar acest tort n-are nicio șansă să fie altfel decât extraordinar. Faptul că ciocolata și cafeaua merg nemaipomenit, asta e indiscutabil. Totuși, tortul acesta reușește să mă surpindă la fiecare felie. Blaturile sunt echilibrul perfect între dens și aerat iar ganacheul spumos e pur și simplu divin.

Blatul e de fapt o reinterpretare a unui pandișpani pe care îl savuram frecvent în Italia la mic dejun. M-au cucerit consistența și gustul lui încă de la prima felie și mi-am dorit enorm să-l reproduc în propria mea bucătărie. Persuasivă fiind din fire, am obținut rețeta numaidecât și de atunci o prepar cel puțin de două ori pe lună, dacă nu mai des. Din pură curiozitate am asociat pandișpanul cu o cremă ganache și mi-a plăcut rezultatul la nebunie.

Despre ganache n-am prea multe de povestit. Ganacheul e o cremă clasică obținută din ciocolată (de obicei neagră) topită în smântână pentru frișcă. Consistența finală a cremei e dată de raportul dintre cele două ingrediente. Eu folosesc următoarea schemă: Continuă să citești Tort Mocha (Tort de cafea cu cremă Ganache)