Spaghetti din zucchini cu sos marinara – Zoodles alla Marinara (Raw Vegan)



Pastele acestea sunt minunate din patru motive mari și late (hop și rima):

  1. sunt un deliciu raw vegan, adică se prepară fără cuptor / grill / mașină de gătit, un detaliu binevenit pe canicula aceasta care încă nu dă semne de astâmpărare
  2. nefiind preparate termic, sunt o metodă excelentă de a introduce nutrienți în dietă
  3. toată treaba, de la culesul roșiei, până la așezarea nelipsitei frunze de busuioc nu durează mai mult de 15 minute
  4. august fiind, s-au copt și roșiile de grădină care dau preparatului o savoare aparte

Spiralizatorul de legume își face treaba absolut ireproșabil și ușurează munca teribil, dar dacă ai un pic de timp liber la dispoziție, el poate fi înlocuit cu un fund de lemn și un cuțit ascuțit. Dovlecelul se taie în felii late de jumătate de centimetru, după care fiecare felie se taie pe lung, în tăiței cu lățimea tot de o jumătate de centimetru. Nu spun că nu-i o treabă laborioasă, dar lipsa spiralizatorului nu m-a împiedicat niciodată să mă bucur de spaghetti de zucchini proaspete, delicioase și sănătoase. Continuă să citești Spaghetti din zucchini cu sos marinara – Zoodles alla Marinara (Raw Vegan)

Limonadă cu pepene verde (vegan / de post)

Pe căldura aceasta, minunăția asta de limonadă cu gust de vară merge fix ca o mănușă (pun intended!). Răcorește teribil, hidratează nemaipomenit și îndulcește exact atât cât trebuie. Nici nu știu ce-mi place cel mai mult la ea. Poate culoare hipnotică. Sau aroma inconfundabilă de pepene verde. Sau poate faptul că e gata în câteva minuțele.

Mare parte din dulceața limonadei e asigurată de pepenele verde. Dacă nimeresc un bostan extra-copt și extra-dulce, de multe ori nici nu mai adaug edulcolant. Eu o prepar raw vegan, așa că dacă pepenele nu mi se pare suficient de dulce, îndulcesc limonada cu puțin sirop de arțar, dar la fel de bine se poate îndulci cu zahăr sau miere. La final o servesc în borcane mari, umplute cu gheață și frunze de mentă, pentru un plus de prospețime și o savurez tolănită la umbra copacului din grădină. Continuă să citești Limonadă cu pepene verde (vegan / de post)

Mingiuțe cu morcovi și nuci (raw vegan)



Dacă iubești dulciurile, cu siguranță vei adora acest tip de desert / gustare / boost de energie. Se prepară extraordinar de ușor, practic se mixează ingredientele într-un robot de bucătărie, toată povestea durând nu mai mult de 10 minute, de la cântărirea până la modelarea lor. Aceste mingiuțe sunt un desert crud (raw vegan), preparat din nuci, semințe, cereale și fructe deshidratate, ceea ce-l face nu numai savuros, ci și sănătos, perfect pentru copii. Eu le-am preparat din morcovi, nuci, ovăz și curmale deshidratate, pe care le-am asezonat cu coajă de portocală, scorțișoară și extract de vanilie și mi-au ieșit 20 de mingiuțe brune-portocalii, dulci, aromate, parfumate, care pur și simplu se topesc în gură.

Pe lângă faptul că sunt un deliciu, ele sunt de asemenea bogate în nutrienți (proteine, fibre, vitamine, minerale și grăsimi benefice). Aceste mingiuțe nu au adaos de zahăr procesat, ele fiind îndulcite cu ajutorul zaharurilor furnizate de curmale și morcovi, astfel devenind o alternativă minunată la dulciurile din comerț. Mărturisesc cu sinceritate că de când am descoperit tipul acesta de desert, m-am îndepărtat îmbucurător de mult de ciocolata de pe rafturile supemarketurilor. Eu, marea devoratoare de dulciuri… Continuă să citești Mingiuțe cu morcovi și nuci (raw vegan)

Brânză de nuci caju

branza cajuÎncerc (și nu-mi prea iese) de două ori pe săptămână să mănânc vegan. Adică să mănânc “de post”. De mică am avut nenumărate tentative și toate au eșuat lamentabil. Am crescut cu aceleași trei feluri de mâncare pe care le gătea bunica mea în perioada postului: supă de roșii, salată de cartofi și orez sârbesc. Or fi fost ele gustoase, nu zic nu, dar de-a lungul timpului au ajuns să mă plictisească teribil. Pe la 18 ani am descoperit brânza tofu și mi s-a părut raiul pe pământ. Da! În asemenea hal mă săturasem de orezul sârbesc, încât brânza tofu mi se părea nemaipomenită. Încet, încet am ajuns să descopăr și alte ingrediente vegane (quinoa, avocado, semințele de chia) dar despre astea o să povestim cu altă ocazie.
Continuă să citești Brânză de nuci caju