Mușchiuleț de porc învelit în bacon și sos de vișine

Juicy tenderloinSour cherries

PlatingCând vine vorba de friptură la cuptor, aleg des mușchiulețul de porc, poate chiar prea des. E o bucată de carne care se prepară foarte rapid, e plină de aromă și e incredibil de fragedă, fără să-i faci mare lucru înainte. În timp ce ceafa de porc poate fi uneori prea grasă, iar cotletul prea slab, mușchiulețul are exact atâta grăsime cât are nevoie. E o carne ce-și păstrează suculența o perioadă bună de timp după gătire și porționare și nici nu dă mari bătăi de cap în ceea ce privește alegerea garniturii.

Nu mă înțelege greșit, mușchiulețul e divin și preparat ca atare, dar eu am ales să îl marinez pentru câteva ore în ceai de rodie și sare de mare. În felul acesta mușchiul a devenit și mai fraged iar ceaiul a parfumat carnea într-un mod minunat. După marinare am uns mușchiulețul cu usturoi copt, l-am înfășat în bacon, l-am rumenit frumos în tigaie, după care l-am finalizat în cuptor vreun sfert de ceas.

Nu-i taman o enigmă faptul că mușchiul de porc merge de minune cu fructe de tot felul, așa că am îmbrăcat mușchiulețul în straie de sărbătoare cu ajutorul unui sos de vișine dulce-acrișor. Ca să fie treaba treabă, am cules dis de dimineață niște cartofi noi, i-am fiert în supă de pui, după care i-am încălzit în nițel unt aromatizat cu salvie. Și toată treaba asta minunată n-a durat mai mult de 60 de minute, asta dacă pun la socoteală și coptul usturoiului, băutul cafelei și n-șpe drumuri în grădină după te-miri-ce-uri, mie fiindu-mi imposibil să-mi aduc aminte ce-mi trebuie din prima!

Mușchiuleț învelit în bacon

Ingrediente (pentru 4 persoane):

  • 1 mușchiuleț de porc de aproximativ 500g, marinat timp de 4 ore fix ca și în rețeta aceasta (marinarea e opțională)
  • 150g felii foarte subțiri de bacon
  • 1 căciulie de usturoi
  • ¼ linguriță sare de mare
  • ½ lingură ulei de măsline
  • 2-3 linguri de ulei de rapiță / floarea soarelui (pentru rumenit)

Mod de preparare:

  1. Am tăiat capătul căpățânii de usturoi (partea mai alungită), am presărat sare de mare și o jumătate de lingură de ulei de măsline și am învelit-o într-o bucată de folie de aluminiu. Am copt pachețelul în cuptorul preîncălzit la 230°C/450°F (treapta 8) pentru 20 de minute, până când usturoiul s-a înmuiat. Am desfăcut pachețelul, am lăsat să se răcească usturoiul timp de 5 minute, după care am scos pulpa strângând coaja între degete.
  2. Am coborât temperatura cuptorului la 180°C/350F° (treapta 4).
  3. Am scos mușchiulețul din marinadă pe un blat de lucru și l-am șters foarte bine cu un prosop de hârtie.
  4. Am uns bucata de carne cu usturoiul cremos, după care l-am înfășurat în felii de bacon (poză).
  5. Într-o tigaie antiaderentă am pus la încins uleiul de rapiță la foc mediu. Am așezat mușchiul învelit în bacon și l-am rumenit timp de vreo 6 minute, câte 3 minute pe fiecare parte.
  6. Am așezat mușchiul rumenit pe o tavă tapetată cu hârtie pergamentată și l-am copt (neacoperit) timp de 15 minute, până când temperatura internă a cărnii era de 63-65° C (dacă străpungem carnea cu o furculiță, sucul care iese din interiorul ei trebuie să fie incolor).
  7. Am scos mușchiul pe un platou și l-am lăsat la odihnit pentru 10 minute.
    Tenderloin - ingredients

 

Roasted garlic

Bacon-wraped tenderloin

Roasted tenderloin
Sos de vișine

Ingrediente (pentru 4 persoane):

  • 200g vișine
  • 230ml supă de pui
  • 70g praz
  • 70ml vin alb demisec
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 lingură unt
  • ½ lingură miere (opțional)
  • sare și piper după gust

Mod de preparare:

  1. Am despicat prazul pe lungime până în centrul său pentru a putea înlătura firicelele de nispit din interior (poză), după care l-am tocat.
  2. Într-o oală de sosuri am încălzit uleiul de măsline la foc mediu și am sotat prazul până când s-a înmuiat (4-5 minute). Între timp am scos sâmburii vișinelor.
  3. Am adăugat vinul și am așteptat ca alcoolul să se evapore (vreo 30 de secunde). Am adăugat vișinele și sucul lăsat de ele, precum și supa de pui.
  4. Am fiert amestecul la foc mediu pentru 20 de minute, până când volumul a scăzut la jumătate.
  5. Am pasat amestecul cu ajutorul unui blender, după care am strecurat sosul cu ajutorul unei site.
  6. Am adăugat untul pentru a-i da sosului luciu și consistență, după care am asezonat cu sare, piper și miere.
    Sauce - ingredients

 

Leek

Sauce
Asamblare: Cu un cuțit ascuțit am tăiat mușchiul în felii late de 2 cm. Pe o farfurie am așezat câte 2 felii de carne, sos de vișine și cartofi noi fierți în supă și trași în unt aromatizat cu salvie.
New potatoes
Presentation
Sage

4 comentarii la „Mușchiuleț de porc învelit în bacon și sos de vișine”

  1. Bravo!

    Sunt pensionar si ca amator lucrez la o baza de date pentru uz personal in care introduc retete, sfaturi, termeni din gastronomie, măsuri si echivalente, ingrediente.
    Pentru aceasta, caut pe net de la retete, fotografii, filme, detalii despre diversele ingrediente la sfaturi etc.

    Azi, am ajuns la aceasta pagina si, tinand cont ca am vazut destul de multe alte pagini si retete precum si diferite moduri de a descrie prepararea, imi permit sa apreciez ca atat reteta cat si modul detaliat si ilustrat in care o prezentati nu pot sa va aduca decat laude superlative!

    Va rog sa primiti felicitari din partea mea!

    Cu respect, un amator profan dar pasionat!
    Virgo

    1. Vă mulțumesc din suflet pentru aprecieri și vă mai aștept!
      P.S. : Luna aceasta Vespresso.Cooking va împlini un an iar comentariul dumneavoastră e un cadou minunat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *