Confit de roșii (vegan / de post)

Tomato confit

French baguette

Servings

Confit-ul, o veche tehnică de gătire și conservare a cărnii, își are originea în Franța. Carnea este asezonată și coaptă lent, la temperaturi joase, într-un amestec de grăsime animală, iar după gătire, carnea se poate conserva în grăsimea de preparare luni de zile. Carnea astfel gătită devine incredibil de fragedă, atât de fragedă încât efectiv se topește în gură. Tehnica aceasta se poate aplica și în cazul fructelor și a legumelor. Diferența este că în cazul vegetalelor, mediul de gătire nu este grăsimea de origine animală, ci un lichid asezonat, fie sirop de zahăr, în cazul fructelor, fie grăsime vegetală, în cazul legumelor.

Confit-ul de roșii este un preparat aparte. El presupune asezonarea roșiilor cu ulei de măsline, sare, piper și ierburi aromatice și gătitea lor la foc mic, timp de 2-3 ore, până când acestea se înmoaie și își intensifică aromele naturale. Confit-ul de roșii este un preparat extrem de versatil. El poate fi servit ca și garnitură, poate însoți paste, mămăligă sau risotto, poate fi servit în sandwich-uri sau pe crutoane de pâine, sub formă de bruschette. Chiar dacă timpul de preparare este îndelungat, rezultatul final face ca fiecare minut de așteptare să merite. Continuă să citești Confit de roșii (vegan / de post)

Mușchiuleț de porc învelit în bacon și sos de vișine

Juicy tenderloinSour cherries

PlatingCând vine vorba de friptură la cuptor, aleg des mușchiulețul de porc, poate chiar prea des. E o bucată de carne care se prepară foarte rapid, e plină de aromă și e incredibil de fragedă, fără să-i faci mare lucru înainte. În timp ce ceafa de porc poate fi uneori prea grasă, iar cotletul prea slab, mușchiulețul are exact atâta grăsime cât are nevoie. E o carne ce-și păstrează suculența o perioadă bună de timp după gătire și porționare și nici nu dă mari bătăi de cap în ceea ce privește alegerea garniturii.

Nu mă înțelege greșit, mușchiulețul e divin și preparat ca atare, dar eu am ales să îl marinez pentru câteva ore în ceai de rodie și sare de mare. În felul acesta mușchiul a devenit și mai fraged iar ceaiul a parfumat carnea într-un mod minunat. După marinare am uns mușchiulețul cu usturoi copt, l-am înfășat în bacon, l-am rumenit frumos în tigaie, după care l-am finalizat în cuptor vreun sfert de ceas.

Nu-i taman o enigmă faptul că mușchiul de porc merge de minune cu fructe de tot felul, așa că am îmbrăcat mușchiulețul în straie de sărbătoare cu ajutorul unui sos de vișine dulce-acrișor. Ca să fie treaba treabă, am cules dis de dimineață niște cartofi noi, i-am fiert în supă de pui, după care i-am încălzit în nițel unt aromatizat cu salvie. Și toată treaba asta minunată n-a durat mai mult de 60 de minute, asta dacă pun la socoteală și coptul usturoiului, băutul cafelei și n-șpe drumuri în grădină după te-miri-ce-uri, mie fiindu-mi imposibil să-mi aduc aminte ce-mi trebuie din prima! Continuă să citești Mușchiuleț de porc învelit în bacon și sos de vișine

Supă-cremă de morcovi și fenicul (vegan / de post)

Soup - bowl

Carrot cream

Carrots
În sfârșit am descoperit și eu o supă-cremă de morcovi care să nu aducă izbitor de mult a hrană pentru bebeluși. E o supă foarte gustoasă și aromată. E preparată din morcovi de primăvară și fenicul, două legume care merg nemaipomenit împreună. E musai să menționez că am cules morcovii din grădina mea, dis de dimineață, pe o ploaie caldă de vară. Feeric, nu-i așa? Mbon. Le-am tocat pe dumnealor, le-am uns cu ulei de măsline și le-am copt pentru a le accentua aroma. După ce le-am rumenit frumușel, le-am fiert vreun sfert de ceas în supă de legume, alături de ceapă, vin și cimbrișor. La final le-am împrietenit și cu o căpățână de usturoi copt, dulce și parfumat. A rezultat o supă tare gustoasă, hrănitoare și consistentă. Treaba cea mai curioasă e că doar la final am realizat că supa, pe lângă faptul că e delicioasă, mai e ș vegană, adică de post. Continuă să citești Supă-cremă de morcovi și fenicul (vegan / de post)

Focaccia și sos de usturoi copt

Baked focacciaFocaccia and garlic sauceBaked garlic
Focaccia este un produs de panificație de origine italiană, situat (ca și grosime) între aluatul de pizza și pâinea clasică. Această pâine minunată are o coajă crocantă și aromată și un miez moale și elastic.  Înainte de coacere, focaccia se poarte garnisi cam cu orice, de la sare de mase, ierburi aromatice, roșii uscate sau măsline , la tot soiul de brânzeturi. Specificul acestui preparat este suprafața sa denivelată care îi dă un aer rustic. Continuă să citești Focaccia și sos de usturoi copt

Ficăţei înveliţi în bacon / curmale învelite în bacon cu sos de iaurt grecesc și sfeclă

ApetizersGoat cheese stuffed dates wraped in bacon
Nu cred că există vreo persoană căreia să nu-i placă baconul. În cazul meu, cu cât mai mult (și mai crocant), cu atât mai bine. Sunt conștientă că nu e cea mai sănătoasă opțiune, motiv pentru care îl consum cu moderație. Îmi place să mă bucur de aroma lui incomfundabilă mai ales în sezonul rece, așa că îl includ mereu în meniul de Crăciun/An Nou.

Astăzi vin cu două propuneri: ficăței de pui înveliți în bacon și curmale învelite în bacon. Ambele combinații mi se par perfecte, fiecare în felul ei. Prima combinație e foarte aromată și consistentă iar a doua e… cel puțin surprinzătoare. Am ales să servesc rulourile cu un sos răcoritor de iaurt grecesc și usturoi copt. Continuă să citești Ficăţei înveliţi în bacon / curmale învelite în bacon cu sos de iaurt grecesc și sfeclă