Albuş de ou poşat


Herb egg whites, avocado & homemade bread

Breakfast

Poached herb egg whites

De fiecare dată când mă aventurez în proiecte ambiţioase de cofetărie, mă pricopsesc cu câte 6-8 albuşuri pe care le găzduiesc câteva zile în frigider, după care le arunc. Şi nimic nu mă irită în bucătărie mai mult decât risipa. Pentru a evita risipa (şi nervii aferenţi), iau frumuşel câte 2 albuşuri, le aşez pe un pătrat de folie de prospeţime, le asezonez cu ierburi proaspete, le leg într-un pacheţel şi le poşez în apă fierbinte. În felul acesta obţin nişte mingiuţe de albuş drăgălaşe, aromate şi numai bune pentru un mic dejun de sfârşit de săptămână.

Spre deosebire de clasica omletă din albuşuri, aceste mingiuţe poşate sunt extrem de aromate. În plus, în oala cu apă fierbinte se pot poşa mai multe pacheţele, în felul acesta putându-se pregăti concomitent câte 3-4 porţii. În general servesc albuşurile poşate pe câte o felie de pâine de casă cu bere unsă cu un strat generos de avocado pasat. Simplu şi delicios! Continuă să citești Albuş de ou poşat

Semifreddo cu citrice

Citrus semifreddo

Semifreddo

Semifreddo este un desert italian rece. Deosebit de rece, aproape îngheţat, ca să fiu mai exactă. E un desert de vară cremos, extrem de răcoritor şi pe cât de gustos, pe atât de facil de preparat. N-are rost să aduc ca şi argument faptul că se topeşte în gură; evident că se topeşte, că doar e un sortiment de îngheţată, la urma urmei. Are o consistenţă atât de catifelată, un gust bogat de frişcă şi o aromă revigorantă de citrice, iar partea mea preferată este faptul că nu are bucăţelele acelea enervante de gheaţă care să-ţi sterpezească dinţii. Partea cea mai dificilă a acestei reţete e „dulcea” aşteptare de vreo 6 ore până se congelează şi ajunge la consistenţa optimă. Oh, dar şi  după ce trece perioada de aşteptare… Continuă să citești Semifreddo cu citrice

Pâine cu bere și cașcaval

Slicing

Cheese & beer bread

Ultima mea obsesie în materie de produse de panificație e pâinea cu brânză și bere. E o pâine extrem de ușor de preparat, este rapidă, nu necesită frământare iar ingredientele folosite sunt cel puțin comune. Rezultatul, în schimb, e unul ce depășește (cu mult) așteptările – o coajă crocantă, plină de bucățele de cașcaval rumenit și un miez delicios, dens, elastic și parfumat.

Acest preparat nu are ouă în compoziție, ceea ce-l face perfect pentru persoanele alergice la ouă. Creșterea și aerarea lui sunt asigurate de praful de copt și de bicarbonatul de sodiu. Deși singura sursă de grăsime a acestui preparat este cașcavalul (și acela ales în varianta „light”, bietul de el), gustul acestei pâini este neașteptat de bogat și parcă aromele se amplifică cu fiecare îmbucătură. Acestea fiind spuse, îți doresc mult succes în a te limita la o singură porție! Continuă să citești Pâine cu bere și cașcaval

Supă-cremă de roșii cu busuioc și chipsuri dantelate de parmezan

Tomato soup

Parmesan chips

Tomato soup & parmesan chips

Azi povestim despre supa de roșii, o supă simplă, dar fascinantă în simplitatea ei. Roșiile sunt cele mai versatile legume (sau fructe, după unele păreri), merg într-o sumedenie de combinații, așa că rețetele de supă de roșii sunt foarte numeroase. Eu apelez cu mare drag la două rețete, una pentru lunile reci, iar cealaltă pentru cele călduroase. Prima rețetă e o supă de roșii cu lășcuțe (pătrățele de aluat) făcute-n casă, cârnaț afumat și ou poșat, iar a doua rețetă e o supă-cremă de roșii proaspete, aromatizată cu busuioc și servită alături de chipsuri dantelate de parmezan. Fiecare e perfectă în felul ei.

Crema de roșii și busuioc e nemaipomenită în zilele fierbinți de vară, atunci când roșiile sunt în plin sezon. E o simfonie de arome, culori și texturi și e extrem de ușor de preparat. Roșiile le înjumătățesc, le stopesc cu ulei de măsline și le coc în cuptor până când se caramelizează, lucru ce îi conferă cremei o aromă extraordinară. Pentru un plus de aromă, o servesc împreună cu chipsuri adorabile din parmezan, un detaliu elegant și incredibil de ușor de preparat. Continuă să citești Supă-cremă de roșii cu busuioc și chipsuri dantelate de parmezan

Chiftele de zucchini și telemea

Zucchini cake - plating

Cakes

Zucchini cake & herb Greek yogurt

Am crescut într-o familie mare amatoare de carne (ca să mă exprim elegant), iar gândul că baza unor chiftele ar putea fi și vegetală era de neconceput. Eu încerc din răsputeri să rup cercul acesta vicios și să introduc cât mai multe legume și fructe în dietă, oricând și sub orice formă. Așa am găsit rețeta aceasta de chiftele de zucchini și telemea, o rețetă nesperat de gustoasă și hrănitoare. Chiftelele acestea se modelează în mingiuțe, se aplatizează și se coc în cuptor, la foc mare. În felul acesta ele prind o crustă crocantă care ascunde în interior un amestec cremos și aromat. N-are rost să o lungesc, chiftelele acestea minunate intră în categoria rețetelor obligatorii de preparat vara! Continuă să citești Chiftele de zucchini și telemea

Porumb copt și unt aromatizat cu ierburi și ardei iute

Grilled corn and butter

Grilled corn & butter

Îmi aduc aminte cu drag de porumbul fript în jar pe care-l adoram în copilărie. Acum că mă gândesc la el, parcă îi simt aroma incomfundabilă și mirosul acela familiar, dulceag și cald. Țin minte că îl luam fierbinte din jar, atât de fierbinte încât abia îl țineam în palme și mă înfruptam din el de parcă nu mai mâncasem porumb niciodată și acela avea să fie și ultimul. Dar am mai mâncat de-atunci sute de știuleți, poate chiar mii și i-am savurat de fiecare dată cu același entuziasm, pe fiecare-n parte.
De data aceasta n-am fript porumbul în jar, ci l-am copt pe grătar până l-am rumenit frumos și i-am amplificat aroma. Cât era încă fierbinte, l-am îmbrăcat într-un strat generos de unt amestecat cu ardei iute și ierburi aromatice. Despre ierburi n-am multe de povestit, decât că le-am cules din grădina mea. Mi-ar plăcea să pot descrie în cuvinte cât de faină e combinația, dar mă tem că mi-e imposibil! Continuă să citești Porumb copt și unt aromatizat cu ierburi și ardei iute

Salată de quinoa cu vișine (vegan / de post)

DSC_6969

Sour cherry

Salad

Aștept de-o veșnicie să îți prezint salata mea preferată, iar acum că s-au copt vișinele, am reușit să o și fotografiez în toată splendoarea ei. E un preparat rustic, simplu, fără pretenții, dar incredibil de savuros. Are în componența sa doar câteva ingrediente, ingrediente pe care poate nu le-ai asocia dar care merg divin împreună, se completeză reciproc și crează o adevărată simfonie de arome. Partea și mai plăcută a acestei salate e faptul că e consistentă și poate fi savurată și în perioada postului. Continuă să citești Salată de quinoa cu vișine (vegan / de post)

Mușchiuleț de porc învelit în bacon și sos de vișine

Juicy tenderloinSour cherries

PlatingCând vine vorba de friptură la cuptor, aleg des mușchiulețul de porc, poate chiar prea des. E o bucată de carne care se prepară foarte rapid, e plină de aromă și e incredibil de fragedă, fără să-i faci mare lucru înainte. În timp ce ceafa de porc poate fi uneori prea grasă, iar cotletul prea slab, mușchiulețul are exact atâta grăsime cât are nevoie. E o carne ce-și păstrează suculența o perioadă bună de timp după gătire și porționare și nici nu dă mari bătăi de cap în ceea ce privește alegerea garniturii.

Nu mă înțelege greșit, mușchiulețul e divin și preparat ca atare, dar eu am ales să îl marinez pentru câteva ore în ceai de rodie și sare de mare. În felul acesta mușchiul a devenit și mai fraged iar ceaiul a parfumat carnea într-un mod minunat. După marinare am uns mușchiulețul cu usturoi copt, l-am înfășat în bacon, l-am rumenit frumos în tigaie, după care l-am finalizat în cuptor vreun sfert de ceas.

Nu-i taman o enigmă faptul că mușchiul de porc merge de minune cu fructe de tot felul, așa că am îmbrăcat mușchiulețul în straie de sărbătoare cu ajutorul unui sos de vișine dulce-acrișor. Ca să fie treaba treabă, am cules dis de dimineață niște cartofi noi, i-am fiert în supă de pui, după care i-am încălzit în nițel unt aromatizat cu salvie. Și toată treaba asta minunată n-a durat mai mult de 60 de minute, asta dacă pun la socoteală și coptul usturoiului, băutul cafelei și n-șpe drumuri în grădină după te-miri-ce-uri, mie fiindu-mi imposibil să-mi aduc aminte ce-mi trebuie din prima! Continuă să citești Mușchiuleț de porc învelit în bacon și sos de vișine

Salată de cartofi noi (vegan / de post)


Dressing

Potato salad
Îmi plac cartofii noi la nebunie, sub orice formă și în orice combinație și nu-i primăvară dacă nu prepar aproape zilnic  săptămânal salată de cartofi noi. Preparând-o de atâtea ori, am avut vreme să o tot perfecționez și după multe modificări am adus-o la varianta aceasta, o variantă extrem de gustoasă, consistentă și culmea, vegană. Pentru această salată pornesc de la cartofi fierți în supă de legume (pentru a aduce un plus de aromă), îi împrietenesc cu inele de ceapă, ridichi fragede și roșii cherry coapte atât cât să le amplific aroma, după care îmbrac legumele într-un dressing plin de ierburi aromatice. Serios vorbind, cum să nu-ți placă? Continuă să citești Salată de cartofi noi (vegan / de post)

Burrito pentru mic dejun (tortilla umplută cu ouă cremoase, somon, zucchini și roșii)

Burritos

Creamy eggs

Tortilla & toppings

Burrito este un preparat mexican, o lipie (tortilla) umplută cu legume, cereale, lactate sau diverse derivate din carne. Lipia umplută se rulează, rezultând astfel un cilindru. E un preparat foarte savuros, fiind apreciat atât pentru gust, cât și pentru faptul că e compact, fiind astfel foarte ușor de mâncat.

Când vine vorba despre micul dejun, situația este foarte clară: nu-l sar nici în ruptul capului. Nefiind pretențioasă din fire, consum cam orice la micul dejun, de la cereale cu lapte, la fructe, legume, brânzeturi, mezeluri și produse de panificație (preferabil în număr par și preferabil cu ciocolată). Când am o jumătate de oră la dispoziție, pregătesc negreșit buritto, lipia mai sus menționată, pe care o umplu cu ce am la îndemână (în intervalul acesta de timp intră și prepararea lipiilor de la zero). Deși am încercat multe combinații, varianta mea preferată rămâne tortilla umplută cu ouă cremoase, somon afumat, zucchini și roșii. Ouăle preparate după tehnica aceasta sunt absolut divine, sunt incredibil de cremoase și onctuase, neavând textura aceea cauciucată, specifică jumărilor din ou. E o combinație nemaipomenit de bună! Continuă să citești Burrito pentru mic dejun (tortilla umplută cu ouă cremoase, somon, zucchini și roșii)